U******* A************ T********** A M*********** M*****
ReclamantI*** C*********
PârâtRespinge cererea de chemare în judecată având ca obiect obligaţie de a face, formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a mun. Moreni, în contradictoriu cu pârâtul I.C, ca neîntemeiată. Obligă reclamanta la plata către pârâta a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. Respinge cererea pârâtului privind obligarea reclamantei la plata sumei reprezentând contravaloarea proiectului tehnic. În termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, partea interesată poate declara apel împotriva acesteia, printr-o cerere care se depune la Judecătoria Moreni.
Hotarare 387/2019 din 25.04.2019Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 25.04.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.04.2019Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 11.04.2019. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.03.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.03.2019Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 28.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2019Pentru administrare probatoriu.
Incheiere de sedinta din 14.02.2019Pentru efectuarea şi depunerea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 20.12.2018Pentru efectuarea şi depunerea raportului de expertiză, amână cauza la data de 20.12.2018.
Incheiere de sedinta din 22.11.2018