P***** N* Ş***** F******
InculpatP***** N* Ş***** F****** F* L*****
InculpatÎn baza art. 335 alin. (1) C. pen cu aplicarea art. 41 C. Pen rap la art. 43 alin. 1 C. Pen şi art. 396 alin. 10 C.proc.pen condamnă pe inculpatul PODARU ŞTEFAN FLORIAN, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în stare de recidivă postcondamnatorie. În temeiul art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal. În baza art. 15 alin. (2) LPA Cod Penal, rap. la art. 83 VCp revocă beneficiul suspendării condi?ionate a pedespei de 2 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 3481 din data de 28.11.2014 a Judecătoriei Ploieşti definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014 (dosar nr. 2610/281/2014) pentru săvârşirea infracţiunii prev. art. 208 alin 1-209 alin 1 lit a, e şi g C pen din 1968 cu aplic art 41 alin 2 C pen, cu aplic art 5 NCP. În baza art. 15 alin. (2) LPA Cod Penal, rap. la art. 83 VCp dispune executarea în întregime a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3481 din data de 28.11.2014 a Judecătoriei Ploieşti definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014 (dosar nr. 2610/281/2014), la care adaugă pedeapsa stabilită pentru infracţiunea dedusă judecăţii, în final inculpatul PODARU ŞTEFAN FLORIAN urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. În baza art. 45 alin. (1) Cod Penal raportat la art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani. În baza art. 45 alin. (1) şi alin. (5) Cod Penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal. În temeiul art. 275 alin.6 C.proc.pen., onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, aferent camerei preliminare şi fazei de judecată, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova. În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă pe inculpatul PODARU ŞTEFAN FLORIAN la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 08.03.2019.
Hotarare 439/2019 din 08.03.2019Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 08.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.02.2019În vederea angajării unui apărător ales.
Incheiere de sedinta din 29.01.2019