Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite excepţia de perimare a cererii de chemare în judecată, ridicată din oficiu, şi în consecinţă: Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Întreprindere Individuală Lolea Lumini?a Aurelia, în contradictoriu cu pârâta Agen?ia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara – Serviciul de soluţionare a contestaţiilor, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, care se depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 3 iunie 2022.
Hotarare 268/2022 din 03.06.2022În baza dispoziţiilor art. art. 413 alin.1 Cod procedură civilă suspendă judecata cauzei privind pe reclamanta Întreprindere Individuală Lolea Luminiţa Aurelia în contradictoriu cu pârâtul Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Serviciul de soluţionare a contestaţiilor până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. 390/P/2017 al Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice. Cu recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, care va fi depus la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 ianuarie 2019.
Incheiere suspendare din 22.01.2019