Ş***** G** L*****
InculpatÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a cod procedură penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 16.11.2018 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău cu inculpatul ŞLn, cercetat în dosarul penal nr.158/P/2018 pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, deţinere ilegală de produse accizabile şi fals intelectual, fapte prevăzute de art.132 din Legea nr.78/2000, raportat la art.297 alin.1 cod penal, art.452 lit. h din Legea nr.227/2015, cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal şi art. 321 cod penal, toate cu aplicarea art.38 alin.1 cod penal. În baza art.132 din Legea nr.78/2000, raportat la art. 297 alin.1 cod penal, cu aplicarea art. 480 alin. 4 cod procedură penală, condamnă pe inculpatul ŞL la pedeapsa de 2 ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2 ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b şi g din codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii). În baza art.452 lit. h din Legea nr.227/2015, cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal şi cu aplicarea art. 480 alin. 4 cod procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare. În baza art.321 cod penal cu aplicarea art. 480 alin. 4 cod procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare. În baza art. 38 alin. 1 cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare la care adaugă , potrivit art. 39 alin.1 lit. b cod penal, un spor de 6 luni, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 cod penal, inculpatul va executa şi pedeapsa de 2 ani a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b şi g din codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii). Deduce din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare reţinerea şi arestul preventiv pe perioada 07.06.2018 -07.07.2018. În baza art. 91 cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare pe un termen de încercare de 3 ani, termen ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii. Pe durata termenului de supraveghere stabilit , inculpatul este obligat sa respecte următoarele masuri: - să se prezinte la serviciul de probaţiune la date fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat; - să anunţe schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură să permită controlul mijloacelor de existenţă. În baza art.93 alin.3 cod procedură penală, obligă inculpatul să presteze un număr de 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria comunei Unguriu judeţul Buzău, pe parcursul termenului de supraveghere, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art.96 cod penal se atrage atenţia inculpatului cu privire la conduita sa viitoare şi la consecinţele la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau dacă nu va respecta măsurile de supraveghere ori obligaţiile impuse. În baza art. 65 alin. 1 cod penal, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b , g cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii , de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. 3 cod penal. Conform art.68 alin. l lit.. b cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi va fi executată după rămânerea definitivă a hotărârii. În temeiul art. 112 lit. f cod penal, dispune confiscarea cantităţii de 10.000 ţigarete Ashima (un bax cu 50 cartuşe - coletul nr. 1 - proces - verbal – fila 84) depuse la camera de corpuri delicte a IPJ Buzău cu dovada seria H nr. 0209585 din 12.06.2018. În baza art. 483 cod procedură penală cu referire la art. 25 alin.3 cod procedură penală, dispune desfiinţarea parţială a procesului-verbal nr.7159/07.06.2018 în care s-a atestat în mod nereal că întreaga cantitate de ţigarete cuprinsă în Anexa nr. 1 a fost distrusă. În baza art.274 alin.1 cod procedură penală dispune obligarea inculpatului la 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.01.2019.
Hotarare 6/2019 din 11.01.2019