C***** I**
InculpatÎn temeiul art. 348 C.proc.pen. rap. la art. 207 alin. 2 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispuse faţă de inculpatul C***** I** (…..) prin încheierea nr. 541/CDL/01.10.2018 pronunţată în dosarul 20373/300/2018 de Tribunalul Bucureşti Secţia Penală. În temeiul art. 2081, rap. la art. 207 C.p.p. modifică măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul C***** I** prin încheierea nr. 541/CDL/01.10.2018 pronunţată în dosarul 20373/300/2018 de Tribunalul Bucureşti Secţia Penală şi, în baza art. 215 alin. 1 şi 2 din C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza (judecătorul de cameră preliminară sau instan?a de judecată) cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia Oraşului Voluntari, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată. e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 215 alin. 4 C.proc.pen. supravegherea respectării de către inculpatul C***** I** a obligaţiilor care ii revin pe durata controlului judiciar se va realiza de către Poliţia Oraşului Voluntari. În temeiul art. 207 alin. 4 C.p.p., menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul C***** I** prin încheierea nr. 541/CDL/01.10.2018 pronunţată în dosarul 20373/300/2018 de Tribunalul Bucureşti Secţia Penală, astfel cum a fost modificată prin prezenta, până la următoarea verificare. Măsura se va comunica persoanelor şi instituţiilor prev. de art. 215 C.p.p.. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 09.11.2018.
Incheiere finala dezinvestire din 09.11.2018