G***** V*****
InculpatC************* N*****
Parte responsabilă civilmenteA******* - D******* J*******
Parte civilăÎn temeiul art. 396, alin. 5, C. proc. pen. raportat la art. 16, alin. 1, lit. b, teza I, achită pe inculpatul G V, pentru săvâr?irea infrac?iunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale). În temeiul art. 25, alin. 5, C. proc. pen. lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de către partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. În temeiul art. 404, alin. 4, lit. c, C. proc. pen. dispune ridicarea măsurii asiguratorii a popririi asiguratorii luată prin ordonanţa din data de 20.04.2018 asupra sumelor de bani existente în conturile părţii responsabile civilmente C************* N***** deschise la Banca Transilvania SA. În temeiul art. 273, alin. 1, C. proc. pen., suma de 91 de lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei martorei S M. În temeiul art. 275, alin. 3, C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 27.11.2019.
Hotarare 313/2019 din 27.11.2019amână pronun?area hotărârii pentru data de 27.11.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.11.2019amână pronun?area hotărârii pentru data de 26.11.2019
Incheiere de sedinta din 20.11.2019amână cauza pentru data de 20.11.2019 ora 12
Incheiere de sedinta din 31.10.2019Amână cauza pentru data de 31.10.2019, ora 13, sala 31 în vederea administrării probaţiunii testimoniale
Incheiere de sedinta din 03.10.2019Amână cauza pentru data de 03.10.2019 ora 12 sala 31 in vederea administrarii probatiunii testimoniale
Incheiere de sedinta din 05.09.2019Amână cauza pentru data de 05.09.2019 ora 12 sala 31 in vederea administrarii probatiunii testimoniale
Incheiere de sedinta din 04.07.2019Amână cauza pentru data de 04.07.2019, sala 31, ora 12.
Incheiere de sedinta din 06.06.2019Amână cauza pentru data de 06.06.2019, sala 31, ora 9
Incheiere de sedinta din 09.05.2019Amână cauza pentru data de 09.05.2019, sala 31, ora 12.
Incheiere de sedinta din 11.04.2019Amână cauza pentru data de 11.04.2019 sala 31 ora 12.30
Incheiere de sedinta din 20.03.2019Amână cauza pentru data de 20.03.2019 sala 31 ora 12.30
Incheiere de sedinta din 20.02.2019Amână cauza pentru data de 20.02.2019 sala 31 ora 12
Incheiere de sedinta din 16.01.2019