G****** V******* F*****
Apelant InculpatAdmite apelul declarat de inculpatul G****** V******* F*****. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi rejudecând, În baza art. 335 alin. 1 Cod penal stabileşte inculpatului G****** V******* F***** pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 83 C. pen. amână aplicarea pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit art. 84 Cod penal. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 83 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei care nu contravin prezentei hotărâri. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, 19.11.2018.
Hotarare 1588/2018 din 19.11.2018În baza art. 391 CPP, stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la 19.11.2018. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.11.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2018