C***** I****
InculpatD******* G******* R******** A F********* P****** I***
Parte civilăÎn temeiul art.396 alin.2 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpata C***** I****,pentru săvârşirea infracţiunii de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, prevăzută de art.270 alin.3 Cod vamal, cu aplicarea art.76 alin.1 raportat la art.75 alin.2 lit. a Codul penal, precum şi a art.396 alin.10 din Codul de procedură penală, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art.67 alin.2 din Codul penal raportat la art.270 din Codul Vamal, aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de un an. În temeiul art.65 alin.1 din Codul penal, aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art.97 alin.1 din Codul penal, anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin Sentinţa penală nr.691/2016 pronunţată de Judecătoria Dorohoi în dosarul nr.1949/222/2016, definitivă prin respingerea apelului la data de 17.05.2017, cu privire la condamnatul C***** I****, faţă de care s-a aplicat pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare prevăzută de art.270 alin.3 cu aplicarea art. 274 Cod vamal. În baza art.97 alin.1 raportat la art.40 alin.1 şi la art.39 alin.1 lit.b din Codul penal, constată că faptele pentru care inculpata a fost condamnată la pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare, au fost săvârşite în stare de concurs real, prev. de art. 38 alin.1 Cod penal. În baza art. 39 alin.1 lit. b noul Cod penal contopeşte pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 6 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute o pedeapsă rezultantă finală de 3 ani închisoare. Conform art. 91 Cod penal rap. la art. 92 alin. 1 şi art. 97 alin. 2 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 3 ani aplicată inculpatei, sens în care stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal inculpata C***** I**** urmează a respecta pe durata termenului de supraveghere de 4 ani următoarele măsuri de supraveghere : • să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani la datele fixate de acesta; • să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; • să comunice schimbarea locului de muncă; • să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 Cod penal obligă inculpata C***** I**** să urmeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Botoşani sau organizat în colaborare cu alte instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 C.pen. stabileşte ca inculpatul C***** I**** să presteze timp de 60 de zile o activitate neremunerată în cadrul Muzeului de ştiinţe ale naturii Dorohoi, jud. Botoşani sau la Primăria mun. Dorohoi, jud. Botoşani, programul de executare al acestei activităţi urmând să fie stabilit de către Serviciul de probaţiune Botoşani. În baza art. 45 alin. 3 Cod penal, raportat la art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele complementare prev. la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, urmând ca inculpatul să execute pedepsele complementare pe o durată de 1 an începând cu data rămâneri definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.112 alin.1 lit.b şi f din Codul penal, dispune confiscarea de la inculpată a cantităţii de 74 pachete ţigarete marca Rothmans cu timbru de acciză Ucraina, toate aflate la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dorohoi conform dovezii seria A nr. 0000389 din data de 30.08.2016. Stabileşte onorariul avocatului din oficiu Melinte Diana la suma de 260 de lei pentru camera preliminară., În baza art. 272 Cod de procedură penală onorariul avocatului din oficiu Melinte Diana se va achita din fondurile Ministerului de Justiţie, rămânând în sarcina statului. În baza art.274 alin.1 din Codul de procedură penală, obligă inculpata la plata către stat a câte 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care câte 300 lei în faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18.12.2018.
Hotarare 278/2018 din 18.12.2018Stabileşte data pronunţării la 18 decembrie 2018. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.12.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.12.2018Având în vedere că este necesar a se solicita cazierul inculpatului şi a se face adresă la Serviciul de probaţiune Botoşani,
Incheiere de sedinta din 08.11.2018Având în vedere termenul solicitat de incuilpată prin apărător în vederea pregătirii apărării,
Incheiere de sedinta din 04.10.2018