S**** B***** C*******
InculpatÎn baza art. 335 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 41 c.pen, art. 396 alin. 2 C.p.p., condamnă pe inculpatul S**** B***** C*******, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 2 C.pen.(faptă săvârşită la 10.05.2017) Constată că infracţiunea ce formează obiectul prezentei cauze a fost săvârşită în condiţiile concursului real de infracţiuni faţă de infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin: S.p. nr. 146/06.06.2018 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosar nr. 4113/332/2017 definitivă prin decizia penală nr. 1222/19.09.2018 a Curţii de Apel Craiova, S.p. nr. 170/20.09.2017 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosar nr. 1916/332/2016 definitivă prin decizia penală nr. 72/26.01.2018 a Curţii de Apel Craiova, S.p. nr. 244/23.11.2017 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosar nr. 1658/332/2016 desfiinţată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 291/07.03.2018 a Curţii de Apel Craiova şi Decizia penală nr. 1123/13.07.2018 a Curţii de Apel Craiova prin care a fost desfiinţată S.p.nr. 15/17.10.2017 pronunţată de Judecătoria Calafat în dosar nr. 1606/201/2016. Repune în individualitatea lor pedepsele contopite prin S.p.nr. 146/06.06.2018 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosar nr. 4113/332/2017 definitivă prin decizia penală nr. 1222/19.09.2018 şi pedeapsa aplicată prin Decizia penală nr. 1123/13.07.2018 a Curţii de Apel Craiova prin care a fost desfiinţată S.p.nr. 15/17.10.2017 pronunţată de Judecătoria Calafat în dosar nr. 1606/201/2016. - pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracţiunea de distrugere prev de art. 253 alin.1 C.p. (dispusă prin S.p.nr. 146/06.06.2018) - pedeapsa de 3 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 334 alin. 3 C.p. (dispusă prin S.p.nr. 170/20.09.2017) - pedeapsa de 8 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 334 alin. 1 C.p. (dispusă prin Decizia penală nr. 291/07.03.2018 ce a modificat S.p.nr. 244/23.11.2017) - 2 ani şi 6 luni închisoare (dispusă prin decizia penală nr. 1123/13.07.2018 a Curţii de Apel Craiova prin care a fost desfiinţată S.p.nr. 15/17.10.2017 pronunţată de Judecătoria Calafat) În baza art. 40 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b C.p., contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin prezenta sentinţă cu pedepsele de: -6 luni închisoare pentru infracţiunea de distrugere prev de art. 253 alin.1 C.p dispusă prin sentinţa penală nr. 146/06.06.2018 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosar nr. 4113/332/2017 definitivă prin decizia penală nr. 1222/19.09.2018 - 3 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 334 alin. 3 C.p. dispusă prin sentinţa penală nr. 170/20.09.2017 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosar nr. 1916/332/2016 - 8 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 334 alin. 1 C.p. dispusă prin sentinţa penală nr. 244/23.11.2017 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosar nr. 1658/332/2016 - 2 ani şi 6 luni închisoare dispusă prin decizia penală nr. 1123/13.07.2018 a Curţii de Apel Craiova Dispune ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani 3 luni şi 20 zile închisoare rezultată prin adăugarea la pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare a sporului de 9 luni şi 20 zile reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse. Menţine dispoziţiile sentinţelor penale: nr. 146/06.06.2018 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosar nr. 4113/332/2017 definitivă prin decizia penală nr. 1222/19.09.2018 a Curţii de Apel Craiova, nr. 170/20.09.2017 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosar nr. 1916/332/2016 definitivă prin decizia penală nr. 72/26.01.2018 a Curţii de Apel Craiova, nr. 244/23.11.2017 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosar nr. 1658/332/2016 desfiinţată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 291/07.03.2018 a Curţii de Apel Craiova şi Decizia penală nr. 1123/13.07.2018 a Curţii de Apel Craiova prin care a fost desfiinţată S.p.nr. 15/17.10.2017 pronunţată de Judecătoria Calafat în dosar nr. 1606/201/2016, privind revocarea liberării condiţionate de care a beneficiat inculpatul pentru pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 184/21.09.2011, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosar nr. 1503/101/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 6/13.01.2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi dispune executarea alături de pedeapsa de 3 ani 3 luni şi 20 zile închisoare din prezenta hotărâre a restului de pedeapsă de 619 zile, rămas neexecutat. În baza art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b din Cod penal de la 1969 pe o durată de 2 ani, dispusă prin sentinţa penală nr. 184/21.09.2011 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin decizia penală nr. 6/13.01.2012 a Curţii de Apel Craiova ce se va executa potrivit art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal de la 1969, pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal de la 1969 dispusă prin sentinţa penală nr. 184/21.09.2011 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin decizia penală nr. 6/13.01.2012 a Curţii de Apel Craiova ce se va executa potrivit art. 45 alin. 5 Cod penal. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal rap. la art. 404 alin. 4 c.pr.pen. Deduce din pedeapsa aplicată, perioada executată de la 29.01.2018 la 20.09.2018 şi perioada executată în baza mandatului de executare nr. 177/2018 din data de 20.09.2018 la zi. Deduce din pedeapsa aplicată, perioada executată în baza mandatului de executare nr. 26/2017 din data de 13.07.2018 la zi. Anulează formele de executare întocmite în baza sentinţei penale nr. 146/06.06.2018 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosar nr. 4113/332/2017 definitivă prin decizia penală nr. 1222/19.09.2018 a Curţii de Apel Craiova şi cele întocmite în baza Deciziei penale nr. 1123/13.07.2018 a Curţii de Apel Craiova prin care a fost desfiinţată S.p.nr. 15/17.10.2017 pronunţată de Judecătoria Calafat în dosar nr. 1606/201/2016 şi dispune întocmirea formelor de executare conform prezentei sentinţe. Constată că prin S.p. nr. 466/04.04.2019 pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosar nr. 1071/225/2019 i-a fost dedusă inculpatului din pedeapsa de 11 luni şi 619 zile închisoare (dispusă prin Sp.nr. 146/06.06.2018 pronunţată de Judecătoria Vânju Mare în dosar nr. 4113/332/2017 definitivă prin decizia penală nr. 1222/19.09.2018 a Curţii de Apel Craiova), perioada de 126 zile câştigate ca măsură compensatorie corespunzătoare detenţiei de la 24.07.2012-15.04.2014. Menţine starea de deţinere a inculpatului. În baza art. 274 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 1000 lei în faza de urmărire penală. Onorariul apărătorilor din oficiu, avocat Surdulescu Mihai, în cuantum de 260 lei, desemnat în faza de urmărire penală conform delegaţiei nr. 39/13.02.2018 şi avocat Drinceanu Adriana, în cuantum de 260 lei, desemnat în faza de judecată, conform delegaţiei nr. 439/29.01.2019, rămân în sarcina statului fiind suportate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în termen de 10 zile de la data comunicării minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.10.2019, la sediul Judecătoriei Vînju Mare.
Hotarare 222/2019 din 24.10.2019pune în vedere martorului să se prezinte la următorul termen pentru a fi audiat în prezenţa inculpatului
Incheiere de sedinta din 26.09.2019se citează martorul lipsă cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 05.09.2019se citează martorul indicat se emite adresă pentru actualizarea fişei de cazier a inculpatului
Incheiere de sedinta din 13.06.2019se efectuează adresă către Biroul Executări Penale al Judecătoriei Calafat şi către Biroul Executări Penale al Judecătoriei Vânju Mare.
Incheiere de sedinta din 16.05.2019se emite mandat de aducere pentru martorul lipsă se emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare
Incheiere de sedinta din 11.04.2019se citează martorii din rechizitoriu
Incheiere de sedinta din 07.03.2019admite cererea de amânare formulată de inculpat pentru a-şi angaja apărător
Incheiere de sedinta din 07.02.2019