B***** I**
PetentJ*** V********
IntimatI**** I****
IntimatD********* M****
IntimatRespinge cererea de îndreptare a erorii materiale ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare, care va fi depus la Judecătoria Balş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.04.2018.
Incheiere finala dezinvestire 151/2018 din 19.04.2018Ca urmare a admiterii cererii de abţinere formulate de doamna judecător Bălan Aurora Loredana, dosarul a fost rerepartizat la C5 şi are termen de judecată la data de 19.04.2018
Amână judecarea cauzei la data de 19.04.2018 pentru când se citează petentul cu menţiunea de a preciza dacă cererea de îndreptare a erorii materiale se referă la Sentinţa civilă nr. 2149 astfel cum s-a precizat în cerere sau la Sentinţa civilă nr. 2194 cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Aprilie 2018
Incheiere de sedinta din 12.04.2018Admite cererea de abţinere de la soluţionarea dosarului nr. 2438/184/2005 formulată de doamna judecător Bălan Aurora Loredana de la Judecătoria Balş. Dispune înaintarea dosarului la registratură în vederea repartizării. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.04.2018.
Incheiere abtinere din 11.04.2018