Dosar 2438/222/2018 din 03.07.2018

încuviinţarea executării silite


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2438/222/2018
Data dosar:
03.07.2018
Instanta:
Judecătoria Dorohoi
Departament:
Dorohoi
Obiect:
încuviinţarea executării silite
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.07.2018 la ora 08:30

    Complet: CVC10
  • Încheiere

    Admite, în parte, cererea de încuviinţare a executării silite formulată de Biroul Executorilor Judecătoreşti Şfaiţer Carmen – Gavriliuc Sorin, prin executorul judecătoresc Şfaiţer Carmen din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Încuviinţează executarea silită, prin toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, solicitată de creditorii Amariei Maria, Avîrvărei Elena, Butnaru Silvia, Condurache Elena, Groza Carmen, Hornariu Dana, Luncă Tereza, Murăraşu Mihaela, Panţâru Angela, Toscariu Elena Silvia, prin Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Botoşani, împotriva debitorului Consiliul Local Dorohoi, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1442 din data de 20.10.2009 pronunţată în dosarul nr. 5516/40/2008 al Tribunalului Botoşani, rămasă definitivă prin Decizia nr. 499 din data de 15.04.2010 a Curţii de Apel Suceava, pentru recuperarea dobânzilor aferente diferenţelor salariale pentru perioada 01.10.2008 – 20.10.2009, respectiv de la data de 23.12.2008 până la data plăţii efective, sume evaluate la valoarea de 20.607 lei reprezentând total dobândă legală şi de 34.199 lei reprezentând total dobândă penalizatoare, calculate pentru perioada 23.12.2008 - 06.10.2015, din care suma de 1.496 lei cu titlu de dobândă legală şi suma de 2.478 cu titlu de dobândă penalizatoare pentru creditoarea Amariei Maria, 1.762 lei cu titlu de dobândă legală şi suma de 2.922 lei cu titlu de dobândă penalizatoare prntu creditoarea Avîrvărei Elena, 2.798 lei cu titlu de dobândă legală şi 4.643 lei cu titlu de dobândă penalizatoare pentru creditoarea Butnaru Silvia, 1.499 lei cu titlu de dobândă legală şi 2.493 lei cu titlu de dobândă penalizatoare pentru creditoarea Condurcahe Elena, 2.494 lei cu titlu de dobândă legală şi 4.135 lei cu titlu de dobândă penalizatoare pentru creditoarea Groza Carmen, 1.686 lei cu titlu de dobândă legală şi 2.802 lei cu titlu de dobândă penalizatoare pentru creditoarea Hornariu Dana, 2.965 lei cu titlu de dobândă legală şi 4.922 lei cu titlu de dobândă penalizatoare pentru creditoarea Lunca Tereza, 2.415 lei cu titlu de dobândă legală şi 4.008 lei cu titlu de dobândă penalizatoare pentru creditoarea Murăraşu Mihaela, 1.782 lei cu titlu de dobândă legală şi 2.958 lei cu titlu de dobândă penalizatoare pentru creditoarea Panţâru Angela, 1.710 lei cu titlu de dobândă legală şi 2.838 lei cu titlu de dobândă penalizatoare pentru creditoarea Toscariu Ionela Silvia, actualizate în funcţie de indicele de corecţie al inflaţiei, la care se vor adăuga cheltuielile de executare silită Autorizează creditorii să treacă la executarea silită a debitorului pentru recuperarea dobânzilor aferente diferenţelor salariale pentru perioada 01.10.2008 – 20.10.2009, respectiv de la data de 23.12.2008 până la data plăţii efective, sume evaluate la valoarea de 20.607 lei reprezentând total dobândă legală şi de 34.199 lei reprezentând total dobândă penalizatoare, calculate pentru perioada 23.12.2008 - 06.10.2015, din care suma de 1.496 lei cu titlu de dobândă legală şi suma de 2.478 cu titlu de dobândă penalizatoare pentru creditoarea Amariei Maria, 1.762 lei cu titlu de dobândă legală şi suma de 2.922 lei cu titlu de dobândă penalizatoare prntu creditoarea Avîrvărei Elena, 2.798 lei cu titlu de dobândă legală şi 4.643 lei cu titlu de dobândă penalizatoare pentru creditoarea Butnaru Silvia, 1.499 lei cu titlu de dobândă legală şi 2.493 lei cu titlu de dobândă penalizatoare pentru creditoarea Condurcahe Elena, 2.494 lei cu titlu de dobândă legală şi 4.135 lei cu titlu de dobândă penalizatoare pentru creditoarea Groza Carmen, 1.686 lei cu titlu de dobândă legală şi 2.802 lei cu titlu de dobândă penalizatoare pentru creditoarea Hornariu Dana, 2.965 lei cu titlu de dobândă legală şi 4.922 lei cu titlu de dobândă penalizatoare pentru creditoarea Lunca Tereza, 2.415 lei cu titlu de dobândă legală şi 4.008 lei cu titlu de dobândă penalizatoare pentru creditoarea Murăraşu Mihaela, 1.782 lei cu titlu de dobândă legală şi 2.958 lei cu titlu de dobândă penalizatoare pentru creditoarea Panţâru Angela, 1.710 lei cu titlu de dobândă legală şi 2.838 lei cu titlu de dobândă penalizatoare pentru creditoarea Toscariu Ionela Silvia, actualizate în funcţie de indicele de corecţie al inflaţiei, la care se vor adăuga cheltuielile de executare silită, la care se vor adăuga cheltuielile de executare silită. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare pentru creditori, calea de atac urmând a se depune la Judecătoria Dorohoi Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 iulie 2018.

    Incheiere de executare silita din 09.07.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD