D*** A******** B*****
CondamnatIn baza art. 598 alin. 1 lit. d Cpp, admite cererea persoanei private de libertate D*** A******** B*****. In baza art. 141 si urm. din Legea 302/2004, cu modificările si completările, ulterioare, in lumina deciziei RIL nr. 1/2018 a ICCJ, recunoaşte pe cale incidentala sentinţa Tribunalului Regional Salzburg (Austria) din 3.10.2016, prin care petentul a fost condamnat la 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire. Constata ca fapta pentru care a fost condamnat prin hotărârea menţionată este concurenta cu cea pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare in baza căreia executa pedeapsa de 4 ani închisoare – s.p. nr. 334/17.10.2017 a Judecătoriei Vălenii de Munte, definitiva prin decizia penala nr. 80/30.01.2018 a Curţii de Apel Ploiesti. In baza art. 38 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cp , contopeşte pedepsele stabilite pentru fapte concurente, in pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care adaugă o treime din cealaltă pedeapsa (3 luni de închisoare), urmând sa execute in final 4 ani si 3 luni închisoare. Deduce din pedeapsa stabilita durata arestului preventiv din Austria, de la 16.08.2016 la 3.10.2016, respectiv perioada executata , de la 17.02.2017 la zi. Dispune anularea mandatului de executare in vigoare si emiterea unor noi forme de executare. Cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu, in cuantum majorat, de 313 lei, se va avansa din fondurile ministerului justiţiei. Cu drept de contestaţie in 3 zile de la comunicare. Pronunţată in şedinţă publică azi, 8.10.2019.
Hotarare 2836/2019 din 08.10.2019în vederea repetării procedurii de citare se amână cauza la data de 08.10.2019
Incheiere de sedinta din 03.09.2019în vederea repetării procedurii de citare se amână cauza la data de 03.09.2019
Incheiere de sedinta din 02.07.2019în vederea repetării procedurii de citare se amână cauza la data de 02.07.2019
Incheiere de sedinta din 25.06.2019în vederea repetării procedurii de citare se amână cauza la data de 25.06.2019
Incheiere de sedinta din 04.06.2019în vederea repetării procedurii de citare se amână cauza la data de 04.06.2019
Incheiere de sedinta din 07.05.2019în vederea traducerii înscrisurilor se amână cauza la data de 07.05.2019
Incheiere de sedinta din 26.03.2019în vederea emiterii unei adrese se amână cauza la data de 26.03.2019
Incheiere de sedinta din 19.02.2019în vederea emiterii unei adrese se amână cauza la data de 19.02.2019
Incheiere de sedinta din 08.01.2019În baza art. 395 Cpp repune cauza pe rol. Acordă termen la 8.01.2019 pt. când: - se citează condamnatul - se încunoştiinţează avocatul - se solicită hotărârea Tribunalului din Salzburg - Austria din 20.10.2016 Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.12.2018.
Incheiere de sedinta din 11.12.2018în vederea emiterii unei adrese se amână cauza la data de 11.12.2018
Incheiere de sedinta din 13.11.2018în vederea emiterii unei adrese se amână cauza la data de 13.11.2018
Incheiere de sedinta din 23.10.2018