S* R*** E******** E***** S*** C* S***** P******** A*** L* A****** L**** A*****
ReclamantV****** G**************
PârâtV****** A************
PârâtRespinge acţiunea. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi 22.07.2020, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Hotarare 1472/2020 din 22.07.2020Amână pronunţarea la data de 22 iulie 2020, în condiţiile art.396 alin.2 Cod Proc. Civilă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată azi, 08 iulie 2020, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.07.2020Suspendat de drept în baza art.42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României nr.195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Amână judecarea cauzei la data de 01.04.2020, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Menţine dispoziţiile încheierii de şedinţă din data de 20.11.2019. Revine cu adresă către reclamantă, în sensul de a ne răspunde cu ce societate au avut contract de colaborare pentru acest transport în perioada respectivă, urmând a se ataşa adresei şi o copie a răspunsului dat de SCHENKERLOGISTICS ROMÂNIA SA. Pronunţată azi, 22 ianuarie 2020, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 22.01.2020Amână judecarea cauzei la data de 22.01.2020, ora 9,00, pentru a se reveni cu adresă către reclamantă, în sensul de a ne răspunde cu ce societate au avut contract de colaborare pentru acest transport în perioada respectivă, urmând a se ataşa adresei şi o copie a răspunsului dat de SCHENKERLOGISTICS ROMÂNIA SA. Revine cu adresă către reclamantă, în sensul de a ne răspunde cu ce societate au avut contract de colaborare pentru acest transport în perioada respectivă, urmând a se ataşa adresei şi o copie a răspunsului dat de SCHENKERLOGISTICS ROMÂNIA SA. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2019, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 20.11.2019Emiterea unei adrese către reclamantă, în sensul de a ne răspunde cu ce societate au avut contract de colaborare pentru acest transport în perioada respectivă, urmând a se ataşa adresei şi o copie a răspunsului dat de SCHENKERLOGISTICS ROMÂNIA SA. Amână judecarea cauzei la data de 20.11.2019, ora 9,00. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 octombrie 2019, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 09.10.2019Încuviinţează cererea, formulată de apărătorul ales al pârâtului Vlăduţă Adrian Vasile, în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare la acest termen de judecată. Încuviinţează şi cererea, formulată de apărătorul pârâtului Vâlcoci Gheorghe Lucian, în sensul de a se emite adresă către firma DB Schenker Romania, cu sediul în Mun.Bucureşti, str. Calea Rahovei, nr.196C, sector 5, pentru a ne depune, la dosar, documentele care certifică relaţia contractuală de prestări servicii în domeniul transportului încheiat cu firma SC Ralu Eurotrans Expres SRL, în perioada anului 2016, respectiv: contractul de transport/cesiune transport pe ruta Austria-Suedia-Norvegia şi retur, valabil pentru perioada anului 2015-2016; documentele din care să reiasă motivele pentru care Statul Suedez a dispus obligarea reclamantei SC Ralu Eurotrans Expres SRL la plata sumei de 99934 SEK( echivalentul în lei fiind 46.495,31) reprezentând taxa pe valoarea adăugată datorată Statului Suedez ca urmare a neîndeplinirii formalităţilor vamale cu ocazia transportului de mărfuri şi taxe vamale; să precizeze dacă deţine documentele prin care Statul Suedez a dispus obligarea reclamantei SC Ralu Eurotrans Expres SRL la plata sumei de 99934SEK( echivalentul în lei-46.495, 31) reprezentând taxa pe valoarea adăugată datorată Statului Suedez ca urmare a neîndeplinirii formalităţilor vamale cu ocazia transportului de mărfuri şi taxe vamale, iar în caz afirmativ să se depună dovada; documentele din care să rezulte procedura de lucru a firmei cesionare de transport marfă SC Ralu Eurotrans Expres SRL, în comunitatea europeană în perioada iunie-iulie 2016; să se precizeze dacă DB Schenker România sau SC Ralu Eurotrans Expres SRL se face vinovată de încălcarea normelor legale pentru care Statul Suedez a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 99934 SEK( echivalentul în lei-46.495,31) reprezentând taxa pe valoarea adăugată datorată Statului Suedez ca urmare a neîndeplinirii formalităţilor vamale cu ocazia transportului de mărfuri şi taxe vamale din luna iunie 2016. Emiterea unei adrese către firma DB Schenker Romania, cu sediul în Mun.Bucureşti, str. Calea Rahovei, nr.196C, sector 5, pentru a ne depune, la dosar, documentele care certifică relaţia contractuală de prestări servicii în domeniul transportului încheiat cu firma SC Ralu Eurotrans Expres SRL, în perioada anului 2016, respectiv: contractul de transport/cesiune transport pe ruta Austria-Suedia-Norvegia şi retur, valabil pentru perioada anului 2015-2016; documentele din care să reiasă motivele pentru care Statul Suedez a dispus obligarea reclamantei SC Ralu Eurotrans Expres SRL la plata sumei de 99934 SEK( echivalentul în lei fiind 46.495,31) reprezentând taxa pe valoarea adăugată datorată Statului Suedez ca urmare a neîndeplinirii formalităţilor vamale cu ocazia transportului de mărfuri şi taxe vamale; să precizeze dacă deţine documentele prin care Statul Suedez a dispus obligarea reclamantei SC Ralu Eurotrans Expres SRL la plata sumei de 99934SEK( echivalentul în lei-46.495, 31) reprezentând taxa pe valoarea adăugată datorată Statului Suedez ca urmare a neîndeplinirii formalităţilor vamale cu ocazia transportului de mărfuri şi taxe vamale, iar în caz afirmativ să se depună dovada; documentele din care să rezulte procedura de lucru a firmei cesionare de transport marfă SC Ralu Eurotrans Expres SRL, în comunitatea europeană în perioada iunie-iulie 2016; să se precizeze dacă DB Schenker România sau SC Ralu Eurotrans Expres SRL se face vinovată de încălcarea normelor legale pentru care Statul Suedez a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 99934 SEK( echivalentul în lei-46.495,31) reprezentând taxa pe valoarea adăugată datorată Statului Suedez ca urmare a neîndeplinirii formalităţilor vamale cu ocazia transportului de mărfuri şi taxe vamale din luna iunie 2016. Amână judecarea cauzei la data de 09.10.2019, ora 9,00, pentru imposibilitatea prezentării apărătorului ales al pârâtului Vlăduţă Adrian Vasile şi pentru comunicarea relaţiilor solicitate la DB Schenker România. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi 19 Iunie 2019, la Tribunalul Argeş-secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 19.06.2019Încuviinţează cererea, formulată de pârâţi, prin apărători, în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse, la acest termen, de reclamantă, prin apărător. Amână judecarea cauzei la data de 19.06.2019, ora 9,00, pentru a da posibilitatea pârâţilor să ia cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse, la acest termen, de reclamantă. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 mai 2019, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 08.05.2019Încuviinţează cererea, formulată de apărătorul pârâtului, Vâlcoci Gheorghe Lucian, în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare la acest termen din motive medicale. Amână judecarea cauzei la data de 08.05.2019, ora 9,00, pentru imposibilitatea prezentării apărătorului ales al pârâtului, Vâlcoci Gheorghe Lucian. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 martie 2019, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 27.03.2019Amână judecarea cauzei la data de 27.03.2019, ora 9,00, pentru ca apărătorul pârâtului Vlăduţă Adrian Vasile să răspundă la interogatoriul solicitat de reclamantă, în baza mandatului de împuternicire avocaţială şi pentru a se depune, la dosar, de către reclamantă toate înscrisurile solicitate de pârâţi şi de pârâtul Vâlcoci Gheorghe Lucian prin notele de şedinţă depuse pentru acest termen de judecată. Emiterea unei adrese către reclamantă , în sensul de a ne înainta la dosar, înscrisurile menţionate în notele de şedinţă de la fila 55 dosar, respectiv: ştatele de plată şi pontaje; fişa FAY cu privire la activitatea zilnică a autovehiculului pe care au lucrat pârâţii şi numărul de Km parcurşi; fişa de control zilnic auto ce rezultă din cardul tahograf( descărcările din cardul conducătorului auto sau tahograful digital auto); foile de parcurs şi scrisorile de transport (CMR); ordinele de deplasare, fişele de decont pentru deplasări interne şi externe, fişele pentru avansuri spre decontare, precum şi alte înscrisuri ce se regăsesc în evidenţele contabile şi auto ale reclamantei; istoricul plăţilor pentru perioada august 2015-octombrie 2017 în ceea ce priveşte operaţiunile de plăţi pe care le-a efectuat în contul bancar al pârâtului Vâlcoci Gheorghe Lucian cu titlu de diurnă sau salariu; documentele care confirmă procedura de lucru a firmei în Comunitatea Europeană în perioada iunie-iulie 2016; certificate sau documente din care să rezulte că societatea reclamantă a efectuat cursuri de formare şi pregătire profesională a conducătorilor auto care au lucrat detaşaţi sau delegaţi în străinătate şi care tranzitau cu autoturismul graniţa Norvegiană-Suedeză prin punctul vamal Svideseund( Suedia); toate documentele din care să rezulte în ce temei legal autorităţile din Statul Suedez au dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 99934SEK( echivalentul în lei-46.495,31) reprezentând taxa pe valoarea adăugată datorată Statului Suedez ca urmare a neîndeplinirii formalităţilor vamale cu ocazia transportului de mărfuri şi taxe vamale; să precizeze reclamanta dacă a contestat sau nu documentele prin care pretinde că Statul Suedez a dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 99934 SEK( echivalentul în lei-46.495,31 ) reprezentând taxa pe valoarea adăugată datorată Statului Suedez ca urmare a neîndeplinirii formalităţilor vamale cu ocazia transportului de mărfuri şi taxe vamale, iar în caz afirmativ să depună dovada; contractul de transport sau cesiune sau altă formă pe care l-a încheiat cu casa de expediţii/firma de transport marfă DB Schenker România pentru perioada anului 2015-2016; decizia de concediere însoţită de toate actele care au stat la baza întocmirii acesteia; fişa de lichidare şi adeverinţa de vechime în muncă eliberată de reclamantă către fostul salariat Vâlcoci Gheorghe Lucian cu ocazia încetării contractului individual de muncă în luna octombrie 2017. Prorogă discutarea probei cu expertiză contabilă la următorul termen de judecată. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 februarie 2019, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 13.02.2019Încuviinţează cererea de amânare a judecăţii cauzei, pentru imposibilitate de prezentare la acest termen, formulată de apărătorul reclamantei. Amânarea judecăţii cauzei la data de 13.02.2019, ora 9,00 pentru imposibilitatea prezentării apărătorului reclamantei şi pentru a da posibilitatea pârâţilor să ia cunoştinţă de răspunsurile date de reclamantă la interogatoriile formulate de pârâţi. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2019, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 16.01.2019Uneşte cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantei şi excepţia lipsei de interes invocate de pârâţi prin întâmpinare. Respinge cererea de disjungere a cererii reconvenţionale formulată de pârâtul Vlăduţă Adrian Vasile. Încuviinţează, pentru părţi, proba cu înscrisuri şi interogatoriu, sens în care dispune citarea pârâţilor la interogatoriu şi pune în vedere reclamantei să depună interogatoriul ce va fi administrat pârâţilor. Prorogă proba cu expertiză contabilă solicitată de reclamantă şi pârâtul Vâlcoci Gheorghe Lucian, prin apărători şi proba cu expertiză financiar vamală solicitată de pârâtul Vlăduţă Adrian Vasile, după administrarea probei cu interogatoriu. Amână judecarea cauzei la data de 16.01.2019, ora 9,00, pentru administrarea probei cu înscrisuri şi interogatoriu. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 decembrie 2018, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 05.12.2018Încuviinţează cererea de completare a acţiunii formulată de reclamantă şi depusă, la dosar, la acest termen de judecată. Încuviinţează cererea formulată de apărătorul pârâtului Vîlcoci Gheorghe Lucian, în sensul de a lua cunoştinţă de conţinutul cererii de completare a acţiunii şi de conţinutul întâmpinării formulată de reclamantă la cererea reconvenţională. Prorogă cererea formulată de apărătorul pârâtului Vlăduţă Adrian Vasile privind disjungerea cererii reconvenţionale, pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 05.12.2018, ora 9,00, pentru a da posibilitatea pârâţilor să ia cunoştinţă de conţinutul cererii de completare a acţiunii principale şi de conţinutul întâmpinării formulată de reclamantă la cererea reconvenţională. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2018, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 24.10.2018Încuviinţează cererea formulată de reclamant, prin apărător, în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi cererii reconvenţionale, formulate de pârâtul Vâlcoci Gheorghe Lucian. Amână judecarea cauzei la data de 24.10.2018, ora 9,00, pentru a da posibilitatea reclamantei de a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi cererii reconvenţionale, formulate de pârâtul Vâlcoci Gheorghe Lucian. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2018, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 26.09.2018