L***** S*****
InculpatL***** S*******
Parte civilăÎn temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată competenţa materială şi teritorială a Tribunalului Harghita, legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 104/277/P/2016 din 08.03.2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, privind pe inculpatul LS, în prezent aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”, prevăzută de art. 183 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii privind pe inculpatul LASZLO L.S, pentru săvârşirea infracţiunii de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”, prevăzută de art. 183 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 18.04.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara14/2018 din 18.04.2018