Dosar 24537/3/2018 din 18.07.2018

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 24537/3/2018
Data dosar:
18.07.2018
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.11.2018 la ora 09:00

    Complet: C14
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea Obligă pârâtul să emită şi să transmită Casei Naţionale de Pensii Publice o adeverinţă pentru actualizarea pensiei de serviciu a reclamantei conform prevederilor Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în care să se menţioneze procentul de majorare a salariului de bază de care beneficiază funcţionarul public parlamentar aflat în activitate, cu acelaşi nivel de salarizare şi pe aceeaşi funcţie publică începând cu data de 28.11.2015, in temeiul art. III din Legea 293/2015. Respinge cererea având ca obiect obligarea paratului la plata daunelor moratorii, ca neîntemeiata. Obliga parata la plata către reclamanta a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecata. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, sub sanc?iunea nulită?ii. Pronunţată in ?edin?a publica astăzi, 08.11.2018.

    Hotarare 8150/2018 din 08.11.2018
  • Sedinta din data de 11.10.2018 la ora 09:00

    Complet: C14
  • Amână cauza

    Amânat pentru îndeplinirea de obligaţii

    Incheiere de sedinta din 11.10.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD