A******** D* P********** G****** 3*
ReclamantM********* B******** P*** P***** G******
PârâtRespinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât, ca rămasă fără obiect, faţă de cererea precizatoare depusă de către reclamant. Admite cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI GRIVIŢA 39 în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a cotelor de contribuţie aferente lunilor iulie 2015-ianuarie 2018, în cuantum total de 1515,80 lei şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 1106,95 lei, aferente perioadei 15.10.2015-30.06.2018. Ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.12.2018.
Hotarare 8142/2018 din 07.12.2018Amână pronunţarea la data de 07.12.2018. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.11.2018