Dosar 24539/3/2018 din 18.07.2018

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 24539/3/2018
Data dosar:
18.07.2018
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.01.2019 la ora 09:00

    Complet: C13
  • Admite in parte cererea

    Admite in parte acţiunea. Obligă pârâtul să emită şi să transmită Casei Naţionale de Pensii Publice o adeverinţă pentru actualizarea pensiei de serviciu a reclamantei conform prevederilor Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în care să se menţioneze procentul de majorare a salariului de bază de care beneficiază funcţionarul public parlamentar aflat în activitate, cu acelaşi nivel de salarizare şi pe aceeaşi funcţie publică cu a reclamantei începând cu data de 28.11.2015, in temeiul art. III din Legea 293/2015. Respinge in rest ac?iunea, ca neîntemeiata. Obliga parata la plata către reclamanta a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecata. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronun?ata azi, 30.01.2019, prin punerea solu?iei la dispozi?ia par?ilor prin intermediul grefei instan?ei.

    Hotarare 528/2019 din 30.01.2019
  • Sedinta din data de 16.01.2019 la ora 09:00

    Complet: C13
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru 30.01.2019. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.01.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2019
  • Sedinta din data de 21.11.2018 la ora 09:00

    Complet: C13
  • Amână cauza

    Amânat în vederea administrării probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 21.11.2018
  • Sedinta din data de 24.10.2018 la ora 09:00

    Complet: C13
  • Amână cauza

    Amânat pentru a se depune înscrisuri la dosar.

    Incheiere de sedinta din 24.10.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD