C**** E******* S*****
CreditorS***** D**** M*******
DebitorAdmite cererea formulată de reclamanta CYCLE EUROPEAN SRL, în contradictoriu cu pârâta S***** D**** M*******. Obligă pârâta la plata sumei de 1.047,17 lei, constând în 880,55 lei contravaloare servicii prestate şi 166,62 lei penalităţi de întârziere, calculate conform prevederilor contractuale. Obligă pârâta la plata sumei de 192,8 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei şi onorariu de avocat în cuantum de 142.8 lei. Executorie. Numai cu drept de apel, în termen de 30 de zile, începând cu data comunicării, care se va depune la Judecătoria Galaţi. Cercetată în camera de consiliu. Pronunţată cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 31.10.2019.
Hotararecameraconsiliu1543/2019 din 31.10.2019Amână pronunţarea la data de 31.10.2019, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 17.10.2019, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.10.2019Amână pronunţarea la data de 17.10.2019, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 02.10.2019, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.10.2019Amână pronunţarea la data de 02.10.2019, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 17.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.09.2019Se acordă termen la data de: 17.09.2019 pentru a da posibilitatea pârâtei să achite debitul.
Incheiere de sedinta din 16.07.2019