E***** R******
InculpatÎn temeiul art. 485 alin.1 lit. a) C.proc.pen. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 22.06.2018 între Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale şi inculpatul domiciliat în Bragadiru, str. Prelungirea Ghencea, nr. 41, bl. C1, sc. B, ap. 88, jud. Ilfov, fără antecedente penale, cercetat sub aspectul săvârşirii infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 C. penal, obiect al cauzei penale a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale nr. 987/P.2017. În temeiul art. 336 alin.1 C.pen., va aplica inculpatului E***** R****** o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 67 alin.1 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, potrivit art. 68 alin. 1 lit. b) C.pen. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 91 C.pen., constatând întrunite condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 ani închisoare aplicată anterior, iar în baza art. 92 alin.1 C.pen. va fixa un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins ?i fără privarea de libertate a inculpatului, văzând modalitatea comiterii faptelor, dar ?i persoana ?i conduita inculpatului, aceasta recunoscând comiterea infracţiunilor, dând dovadă de o bună conduită procesuală, având în vedere în mod concret şi faptele comise. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Proba?iune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; c) să anun?e, în prealabil, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informa?ii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existen?ă. În temeiul art. 93 alin.2 litera a) C.penal, inculpatul va urma un curs de calificare profesională, iar în temeiul art. 93 alin.3 C.penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă, în cadrul Primăriei ora?ului Buftea,jud. Ilfov sau în cadrul Primăriei com. Bragadiru, acesta declarând expres că este de acord cu prestarea unei astfel de munci, potrivit dispoziţiilor art. 91 alin. 1 lit. c) C.pen. Constată că, potrivit art. 94 alin.2 C pen., supravegherea executării obligaţiei prevăzute de art. 93 alin. 2 lit.a) C.pen. se face de Serviciul de Probaţiune Ilfov. În temeiul art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e Cod penal se comunică Serviciului de Proba?iune Prahova. În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen. raportat la art. 96 alin. 1 şi art. 96 alin.4 C.pen., va atrage aten?ia inculpatului asupra consecin?elor nerespectării măsurilor de supraveghere ?i obliga?iilor impuse ?i ale săvâr?irii de noi infrac?iuni în cursul termenului de supraveghere În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen., va obliga inculpatul E***** R****** la plata sumei de 1100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat ( suma de 900 lei aferentă u.p. şi 200 lei pentru faza de judecată). Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi 31.10.2018 .
Hotarare 283/2018 din 31.10.2018Pronunţarea la 31.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2018pentru lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 12.09.2018