B*********** V*******
PetentS*** R*** S***
CreditorT***** E****
DebitorP*** F****
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditoarea „RAJA” S.A. prin Biroul Executorului Judecătoresc „STOIAN VALENTIN” în contradictoriu cu debitorii TANASE ELENA si PAUN FELIX. Încuviinţează executarea silită ce urmează a se efectua potrivit art. 622 alin.3 C.proc.civ., în toate formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, la cererea creditoarei „RAJA” S.A S.A. împotriva debitorilor TANASE ELENA si PAUN FELIX , în temeiul titlului executoriu reprezentat de Facturile nr. 106469519/31.07.2017 şi 106487677/31.08.2017, în vederea recuperării creanţei prevăzută în titlul executoriu respectiv suma de 225,44 lei reprezentând debit, sumă la care se adaugă şi cheltuielile de executare silită. Autorizează Biroul Executorului Judecătoresc „STOIAN VALENTIN”să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. În temeiul art. 666 alin. (4) Cod procedură civilă încuviinţarea executării silite produce efecte pe tot teritoriul ţării şi se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Executorie de drept. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24.07.2018. „Noi, Preşedintele României, Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul executoriu reprezentat de Facturile nr. 106469519/31.07.2017 şi 106487677/31.08.2017, pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii.”
Incheiere de executare silita 1041/2018 din 24.07.2018