S****** L****** I** S* B********
ContestatorM********* R*********** L******** I*** S*** - A************ J******* A* S** T***** A**** S**
LichidatorT***** A**** S**
DebitorAdmite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de pârâtul administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL, în contradictoriu cu reclamantul creditor soc. BCR Leasing IFN SA. Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 123 alin. (12) din Legea nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. În temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, dispune suspendarea judecării cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării în privinţa dispoziţiei de suspendare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la data de 17.01.2019
Incheiere suspendare din 17.01.2019instanţa dispune comunicarea duplicatelor întâmpinării şi excepţiei de neconstituţionalitate depuse la termen
Incheiere de sedinta din 20.12.2018