P****** M*****
ReclamantA************ N******** A P**************
PârâtM********* J********
PârâtRespinge excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată. Admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei. Respinge acţiunea formulată de reclamantul P****** M*****, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, acţiune având ca obiect anularea Ordinului nr. 2773/C/2017, emis de Ministerul Justiţiei. Dispune plata către avocatul din oficiu a sumei de 390 lei din Fondul pentru ajutor public judiciar constituit conform art. 22 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din data de 4.02.2019.
Hotarare 45/2019 din 04.02.2019În baza art. 99 alin. 1 Cod procedură civilă, dispune disjungerea şi formarea unui nou dosar, privind acţiunea formulată de reclamantul P****** M***** în contradictoriu cu pârâtul Administraţia Naţională a Penitenciarelor având ca obiect „recunoaşterea zilelor executate în regim necorespunzător de detenţie în Penitenciarul Arad”. Amână judecata ambelor cauze (prezentul dosar şi dosarul disjuns) la data de 4.02.2019, Sala 240, ora 8,45 Completul F11, pentru când se citează reclamantul din Penitenciarul Timişoara;
Incheiere de sedinta din 21.01.2019Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantul P****** M***** de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenţei prin avocat şi a scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei. Acordă reclamantului P****** M***** ajutorul public judiciar sub forma asistenţei prin avocat, prin desemnarea unui avocat din oficiu, valoarea onorariului fiind de 390 lei. Acordă reclamantului P****** M***** ajutorul public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei, stabilită în baza art. 16 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013. Se va emite adresă la Baroul Timiş, în atenţia domnului decan, prin care se va aduce la cunoştinţă că, prin încheierea de faţă s-a admis cererea reclamantului P****** M***** şi, în baza dispoziţiilor art. 6 din O.U.G. nr. 51/2008, urmează a fi desemnat un avocat din oficiu pentru acesta, în dosar nr. 2485/30/2018 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Se înaintează persoanei desemnate pentru evidenţa ajutorului public judiciar o copie a încheierii. Prezenta încheiere poate fi atacată odată cu hotărârea dată asupra fondului cererii de chemare în judecată. Pronunţată în şedinţa publică din 4.12.2018.
Incheiere de sedinta secreta din 04.12.2018T: 4.12.2018 - Camera de consiliu; pentru a se emite adrese către AJFP Arad şi Direcţia Fiscală a Municipiului Arad, precum şi pentru a se comunica reclamantlui încheierea de şedinţă în vederea conformării dispoziţiilor acesteia
Incheiere de sedinta secreta din 12.11.2018