S**** R* S**
ApelantS******* C***** J******* D* U****** C***
IntimatRespinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta SC S R SRL, în contradictoriu cu intimatul S C J DE U C-N împotriva sentinţei civile nr. 773/5 februarie 2018 pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 24891/211/2017, pe care o păstrează în întregime. Obligă apelanta SC S RO SRL la plata către intimatul S C J DE U C-N a sumei de 2.000,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Specializat Cluj, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 martie 2019.
Hotarare 415/2019 din 04.03.2019amână pronunţarea la data de 04.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.02.2019în ceea ce priveşte valoarea sumei contestate prin apel, instanţa reţine că elementele de fapt învederate de către apelantă prezintă aparenţe de netemeinicie şi suma contestată de fapt este de 4.000 lei/lună pentru un interval de 5 ani, astfel încât valoarea pe care instanţa o va avea în vedere la stabilirea taxei judiciare de timbru datorate este de 4.000 lei X 60 luni = 240.000 lei, urmând a se pune în vedere apelantei obligaţia achitării taxei judiciare de timbru corespunzătoare acestei valori,
Incheiere de sedinta din 10.12.2018