N***** R*****
InculpatP***** (***** A**** M*****
InculpatA*********** R*****
InculpatÎn baza art. 348 raportat la art. 207 alin. 2, 7 Cod procedură penală, constată legală şi temeinică măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă faţă de inculpaţii N***** R*****, P***** (***** A**** M***** şi A*********** R*****, prin încheierea penală nr. 100/DL/CO din data de 11.09.2017 a Curţii de Apel Timişoara şi prelungită prin ordonanţele procurorului date în dosarul nr. 73 D/P/2017 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Arad, din 03.11.2017 şi din 21.12.2017. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpaţi urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii să fie examinată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile respectiv 13.04.2018. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. În temeiul art. 272 Cod procedură penală dispune virarea sumei de 260 lei, ce reprezintă onorar avocat oficiu, din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 13.02.2018.
Incheiere finala dezinvestire 29/2018 din 13.02.2018