G** R*** E***** S**
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** C***
PârâtA************ J******** A F********* P****** C***
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G. R. E. SRL, în contradictoriu cu pârâtele D. GE. R. A F. P. C. N. şi A. J.A F. P.C. Anulează Decizia nr. 382/05.04.2018 emisă de către pârâtă în ceea ce priveşte soluţia de respingere a contestaţiei, Decizia de impunere F-CJ629/09.11.2017 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. F-CJ606/09.11.2017 din 13.02.2017, şi în consecinţă, anulează debitul principal de 105.404 lei, reprezentând TVA stabilit în sarcina reclamantei. Obligă pârâtele la rambursarea sumei negative de TVA de 105.404 lei, solicitată prin Decontul negativ de TVA cu opţiunea de rambursare nr. 124762736/25.09.2017. Obligă pârâtele să-i plătească reclamantei suma de 7.037,13 lei, cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recursul urmând să fie depus la Tribunalul Cluj, sub sancţiunea nulităţii. Soluţia pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei azi, 16.07.2018.
Hotarare 1715/2019 din 16.07.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea pentru data de 16.07.2019, soluţia urmând să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.07.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea pentru data de 02.07.2019, soluţia urmând să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.06.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea pentru data de 18.06.2019, soluţia urmând să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.06.2019în vederea recitării martorului încuviinţat cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 23.04.2019in vederea audierii martorului incuviinţat de instanta
Incheiere de sedinta din 26.03.2019Având în vedere ca prin Hotărârea nr. 2/2019 a A.G. a judecătorilor Tribunalului Cluj din data de 22.02.2019 s-a hotărât printre altele suspendarea activităţii de judecată timp de 1 saptămână, începând cu data de 25.02.2019, cu excepţia cauzelor urgente şi pentru a se comunica cu pârâţii înscrisurile depuse de reclamanta, va amâna cauza pentu data de 26.03.2019, sala 5, ora 8.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 26.02.2019in vederea depunerii de catre reclamant a inscrisurilor solicitate de instanta.
Incheiere de sedinta din 15.01.2019Se repune cauza pe rol, cu citarea părţilor şi se acordă termen pentru data de 15.01.2019, în vederea completării probaţiunii. Se va cita reclamanta cu menţiunea: 1.să se depună contractul de asistenţă juridică nr. 416/27.09.2016 în traducere legalizată. 2.în vederea administrării de probe pentru dovedirea realităţii serviciilor de asistenţă juridică prestate de către societatea VILĂU ŞI ASOCIAŢII: • se vor indica martori care au participat la negocieri; • se vor depune înscrisuri (corespondenţă, propuneri, notificări, etc.), emise de către Societatea Vilău şi Asociaţii, în legătură cu serviciile de asistenţă juridică prestate.
Incheiere de sedinta din 20.11.2018Amână pronunţarea pentru data de 20.11.2018, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2018Amână pronunţarea pentru data de 06.11.2018, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2018