N**** D** M*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 din Noul Cod de procedură penală, Constată ca fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege cu privire la competenţa organelor judiciare. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova din data de 25.09.2018 dat în dosarul de urmărire penală numărul 7316/P/2017, prin care a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul NĂUIU DAN – MARIAN pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1 din Noul Cod penal. În dosarul de urmărire penală numărul 7316/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 26 septembrie 2018, sub numărul 24986/215/2018, privind pe inculpatul Năuiu Dan – Marian. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în Camera de Consiliu, astăzi 29 noiembrie 2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 29.11.2018