D***** M***** I***
InculpatÎn baza art. 348 C.proc.pen. rap la art. 242 alin. 2 C.proc.pen. şi art. 211 şi urm C.proc.pen., dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar faţă de inculpatul DĂRJAN MARIUS - IOAN, aflat în stare de arest preventiv, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal şi punerea în circula?ie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 334 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal pe o durată de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei. În baza art. 215 alin. (1) C.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la judecătorul de cameră preliminară de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia Mun Braşov, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) C.proc.pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: - să nu părăsească teritoriul judeţului Brasov fără încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; - sa nu se apropie de martorii Boariu Dumitru Ciprian, Terciu Nelu Valentin, Tussai Teodora, Guzu Paul Eugen, Mogoş Cosmin Ioan şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; - să comunice la fiecare două săptămâni informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; - să nu conducă nicio categorie de vehicule. În baza art. 215 alin. (3) C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin.4 şi 6 C.proc.pen., prezenta minută se comunică inculpatului, organului de supraveghere Poliţia Mun. Braşov, Biroul de Supraveghere al IPJ Brasov şi Poliţiei de Frontieră Române. Dispune punerea în libertate a inculpatului la momentul rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă acesta nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.11.2018, ora 11:20.
Incheiere finala dezinvestire din 08.11.2018