R***** M****** C*********
InculpatÎn temeiul art. 223 alin. 1 litera d) C.p.p şi art. 227 alin.l C.p.p. respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatului Răducu Mădălin Constantin şi dispune punerea în libertate a inculpatului dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În temeiul art. 227 alin. 2 C.p.p. dispune luarea împotriva inculpatului Răducu Mădălin Constantin a măsurii preventive a controlului judiciar prevăzută de art. 211 C.p.p. si urm., pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 20.02.2018 şi până la data de 21.04.2018 inclusiv. In baza art. 215 alin. 1 şi 2 C.p.p., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Răducu Mădălin Constantin trebuie să respecte următoarele obligaţii: a)să se prezinte la organul judiciar la care se află cauza de câte ori este chemat; b)să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c)să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, respectiv Poliţia Mioveni, jud. Argeş, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d)să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura; În baza art. 215 alin. 3 C.p.p. atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. In baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu urmând a se plăti din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 20.02.2018 ora 14.10.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 20.02.2018