C***** I******* P*** P*****
PetentP***** M***** S****
IntimatAdmite cererea formulată de petenta C***** I******* P*** P*****, în contradictoriu cu intimatul P***** M***** S****, , şi în consecinţă: Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 500 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenţie seria PA nr.0553673/08.01.2013 întocmit de I.P.J. Sibiu – Postul de Poliţie Iacobeni, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, pe o durată de 44 ore, în următoarele domenii: efectuarea şi întreţinerea curăţeniei în parcuri, cimitire – eroi, zone verzi; asigurarea curăţeniei pe drumurile publice, precum şi pe aleile de acces pietonal şi auto; acţiuni de deszăpezire pe trotuare; întreţinerea locurilor de agrement; activităţi în folosul grădiniţelor şi al şcolilor de pe raza administrativ teritorială a comunei Iacobeni;alte activităţi considerate utile în funcţie de necesităţi şi de potenţialul contravenientului. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În caz de formulare a căii de atac cererea se depune la Judecătoria Agnita. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 22 mai 2018.
Hotarare 187/2018 din 22.05.2018