P******** V** I****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1 şi 4 C.proc.pen. raportat la art. 335 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului Paraschiv Ionel pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (faptă din 07.02.2017). În baza art. 83 alin. 1 C.pen., amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 84 C.pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul este obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit.c)-e) C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman. În baza art. 404 alin. (3) C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 60 lei aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, care se va depune la Judecătoria Videle. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 23.08.2018.
Hotarare 97/2018 din 23.08.2018Având nevoie de timp pentru a studia actele şi lucrările dosarului în vederea deliberării, instanţa va amâna pronunţarea pentru data de 23.08.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.08.2018Având nevoie de timp pentru a studia actele şi lucrările dosarului în vederea deliberării, instanţa va amâna pronunţarea pentru data de 09.08.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.07.2018pentru revenirea cu adresă pentru comunicarea fişei de cazier judiciar a inculpatului la IPJ Tr, dar şi pentru a da posibilitatea inculpatului să depună acte în circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 13.06.2018