S****** C*****
PetentAdmite cererea formulată de petenta S****** C*****. Constată intervenită reabilitarea de drept privind pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe termen de încercare de 3 ani, dispusă prin sentinţa penală nr. 7/12.01.2012 în dosarul nr. 3200/223/2011 al Judecătoriei Drăgăşani, definitivă prin nerecurare la data de 31 ianuarie 2012. În baza art. 537 C. proc. pen., dispune efectuarea menţiunilor cu privire la reabilitare pe hotărârea prin care s-a pronunţat condamnarea, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 275 alin. 3 Cod pr. pen. ; Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, la Tribunalul Vâlcea, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2018.
Hotarare 155/2018 din 19.10.2018Amână pronunţarea la data de 19 octombrie 2018. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 octombrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2018