C******* G* I**
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării Judecătoriei Ploieşti prin rechizitoriul din data de 09.11.2018 emis în dosarul penal nr. 8354/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul penal nr.8354/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti. Dispune începerea judecăţii în dosarul penal nr. 25216/281/2018 cu privire la inculpatul CIULIANU ION pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 alin. (1) Cod penal, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 09.11.2018 emis în dosarul penal nr. 8354/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, termenul de judecată în prezenta cauză, urmând a fi stabilit după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Prezenta încheiere se comunică inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28.01.2019
Incheierefinalacamerapreliminara33/2019 din 28.01.2019