C********* F******
PetentÎn temeiul dispoziţiilor art. 585 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală admite cererea de contopire formulată de petentul C********* F******, în prezent aflat în executarea pedepsei în Penitenciarul Arad, şi în consecinţă, Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 (un) ani aplicată prin sentinţa penală nr. 152/03.03.2017 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pronunţată în dosar nr. 29103/300/2016, rămasă definitivă prin neapelare la 30.03.2017, în pedepsele componente de: - 9 (nouă) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală; - Pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale; - Pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal; - 9 (nouă) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală; - Pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale; - Pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal; - Repune în individualitate sporul de 3 (trei) luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. 2 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contopeşte cele două pedepse principale de mai sus, cu pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 220/05.09.2017 pronunţată de Judecătoria Olteniţa în dosarul nr. 5925/269/2016, definitivă prin decizia penală nr. 174/A/09.02.2018, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d) şi alin. 2 lit. b) Cod penal, raportat la art. 75 alin. 2 Cod penal, art. 76 alin. 1 Cod penal şi art. 79 alin. 3 Cod penal, în pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică un spor de 6 (şase) luni închisoare, condamnatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de: 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. 3 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, perioada reţinerilor din datele de 28.01.2016 şi din 26.09.2016, a arestului preventiv şi perioada deja executată din 25.11.2016 – 19.10.2017 şi din 17.02.2018 la zi şi a unui număr de 42 (patruzecişidouă) zile închisoare ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 169/2017. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică condamnatului pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 5 raportat la alin. 1 Cod penal, aplică condamnatului pedeapsa accesorie cea mai grea, aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal. Anulează mandatele de executare ale pedepsei cu numerele: 272 din 15.02.2018 al Judecătoriei Olteniţa, emis în dosarul nr. 5925/269/2016 şi nr. 446/2017 din 30.03.2017 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, emis în dosarul nr. 29103/300/2016 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei sentinţe. În baza art. 275 alin. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune virarea din fondul Ministerul Justiţiei către Baroul Arad a sumei de 130 lei cu titlu de onorariu avocat din oficiu. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 21 martie 2018.
Hotarare 673/2018 din 21.03.2018T: 21.03.2018 - pentru ataşarea cazierului judiciar
Incheiere de sedinta din 14.03.2018