C******** M*****
InculpatS* D********** E****** O****** S*
Parte civilăD****** L*******
InculpatI. În baza art. 228 alin. 1 şi 3 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă inculpatul C******** M*****, la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 92 alin. 2 din Legea nr. 123/2012, cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă inculpatul C******** M*****(cu aceleaşi date de stare civilă) la pedeapsa de 6 luni închisoare, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.. În baza art. 38 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele stabilite urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, la care se adaugă sporul de 2 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 96 alin. 4 C.pen., dispune revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 84/03.07.2013 pronunţată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr. 409/304/2013 îndreptată prin încheierea de şedinţă din data de 11.07.2013, definitivă la data de 30.07.2013, prin nerecurare. În baza art. 96 alin. 5 C.pen. rap. la art. 43 alin. 1 C.pen., dispune executarea în întregime a pedepsei de 4 ani închisoare la care se adaugă pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză, urmând ca în final inculpatul C******** M***** să execute pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 71 C.p. de la 1969 interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a, lit. b C.p. din 1969 pe durata executării pedepsei, astfel cum s-a dispus prin sentinţa penală nr. 84/03.07.2013 pronunţată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr. 409/304/2013 îndreptată prin încheierea de şedinţă din data de 11.07.2013, definitivă la data de 30.07.2013, prin nerecurare. În baza art. 397 C.p.p. rap. la art. 19 C.p.p. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă DISTRIBUTIE ENERGIE OLTENIA SA(fosta SC CEZ DISTRIBUTIE SA) şi obligă inculpatul C******** M***** la plata sumei de 4401,28 lei către partea civilă, cu titlu de daune materiale. II. În baza art. 228 alin. 1 şi 3 C.pen. rap. la art. 61 alin. 4 lit. c C.pen., condamnă inculpata D****** L*******, la pedeapsa de 180 zile-amendă. În baza art. 61 alin. 2 C.pen., stabileşte suma corespunzătoare unei zile-amendă la 10 lei, pe care o înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă stabilite, rezultând pedeapsa amenzii penale de 1800 lei. În baza art. 92 alin. 2 din Legea 123/2012 rap. la art. 61 alin. 4 lit. c C.pen., condamnă inculpata D****** L******* (cu aceleaşi date de identificare) la pedeapsa de 180 zile-amendă. În baza art. 61 alin. 2 C.pen., stabileşte suma corespunzătoare unei zile-amendă la 10 lei, pe care o înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă stabilite, rezultând pedeapsa amenzii penale de 1800 lei. În baza art. 38 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. c C.pen. contopeşte pedepsele stabilite urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 1800 lei, la care se adaugă o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 600 lei, inculpata urmând să execute în final pedeapsa amenzii de 2400 lei. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 63 C.p. şi asupra dispoziţiilor art. 559 alin. 2 C.p.p. şi art. 560 C.p.p.. În baza art. 397 C.p.p. rap. la art. 19 C.p.p. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA SA(fosta SC CEZ DISTRIBUŢIE SA) şi obligă inculpata D****** L******* la plata sumei de 2639,94 lei către partea civilă, cu titlu de daune materiale. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpaţii la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 150 lei reprezintă cheltuieli efectuate în timpul urmăririi penale), câte 200 lei fiecare inculpat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Soluţia se comunică potrivit art. 407 C.pr.pen.. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 20.11.2018.
Hotarare 227/2018 din 20.11.2018Amână pronunţarea la data de 20.11.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2018lipsa proces verbal de executare mandat de aducere pt inculpata D****** L*******
Incheiere de sedinta din 18.10.2018lipsă martor, lipsă inculpat
Incheiere de sedinta din 13.09.2018lipsa inculpat
Incheiere de sedinta din 14.06.2018lipsa inculpat
Incheiere de sedinta din 17.05.2018