B******* B******
InculpatS* G***** 0* S** D******
Parte responsabilă civilmenteA**** D**** C****** P*** A*** O**
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul B******* B******, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. şi art. 396 alin. 10 C.p.p. precum şi în baza art. 67 alin. 2 NCP aplică inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) din CP pe o durată de doi ani şi anume dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost judecat în cauza de faţă, a cărei executare se va face conform art. 68 C.p. În baza art.65 al.1 Cp interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g C.p., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 91 din C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 din C.p. În baza art. 93 alin. 1 din C.p. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) din C.p. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Hunedoara sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 din C.p. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei oraşului Petrila, jud. Hunedoara, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 din C.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C.p.. În baza art. 19 şi art. 397 din C.p.p. admite cererea de despăgubiri civile, obligă pe inculpatul B******* B****** în solidar cu partea responsabilă civilmente SC GHEFEX 03 SRL la plata sumei de 21.389 lei, şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii, calculate în conformitate cu legislaţia fiscală aplicabilă din momentul producerii prejudiciului până la data achitării integrale a acestuia. Ia act că inculpatul a achitat suma de 5.000 lei din prejudiciul reţinut în sarcina sa prin chitanţa seria TS 368 nr. 10000109719. În baza art. 580 din C.p.p. dispune anularea următoarelor facturi emise de SC Ghefex 03 SRL către: 1 SC BILLA ROMÂNIA : 1848/07.01.2014, 1849/09.01.2014, 1852/23.01.2014, 1853/30.01.2014, 1855/06.02.2014, 1857/13.02.2014, 1858/20.02.2014, 1680/27.02.2014, 1861/06.03.2014, 1863/13.03.2014, 1864/20.03.2014, 1866/27.03.2014, 1873/01.05.2014, 1886/17.07.2014 2. SC DUVAS SRL 1871/18.04.2014 3. SC MANOR LABORATORY CENTER SRL -1850/15.01.2014, 1854/31.01.2014, 1856/12.02.2014, 1859/25.02.2014, 1862/13.03.2014, 1865/26.03.2014, 1869/16.04.2014, 1872/29.04.2019, 1875/15.05.2014, 1877/28.05.2014, 1881/11.06.2014, 1883/26.06.2014, 1885/09.07.2014, 1887/30.07.2014, 1888/12.08.2014, 1889/28.08.2014, 1890/10.09.2014, 1891/22.09.2014, 1892/10.10.2014, 1892/25.10.2014, 1893/05.11.2014, 1894/21.11.2014, 1895/12.12.2014, 1896/24.12.2014, În temeiul art. 11 din Legea 241/2005 dispune instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asura bunurilor inculpatului până la concurenţa sumei necesare achitării prejudiciului. În temeiul art. 12 din Legea 241/2005 dispune ca inculpatul să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales va fi decăzut din drepturi. În baza art. 13 alin. 1 din Legea 241/2005 la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare pentru vreuna dintre infracţiunile prevăzute de prezenta lege, instanţa comunică Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare. În baza art. 4 şi 5 alin. 1 lit. a) şi alin.2 din OG 39/2015 privind cazierul fiscal, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, copia dispozitivului acesteia se va transmite la AJFP Olt. În baza art. 398 din C.p.p. şi art. 274 alin. 1 din C.p.p. obligă pe inculpatul B******* B****** la plata sumei de 5.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 3500 lei din cursul urmăririi penale, iar suma de 2000 lei cheltuieli judiciare din cursul judecăţii. In baza art. 272 alin.1 C.p.p. cheltuielile judiciare reprezentând onorariu parţial al avocatului din oficiu Marinescu Gabriela în sumă de 400 lei (delegaţie 560/20.03.2019 lei) rămâne în sarcina statului şi va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie în contul Baroului Olt. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.07.2019.
Hotarare 118/2019 din 01.07.2019În baza art. 391 alin. 2 C.p.p. amână pronunţarea la data de 01.07.2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.06.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.06.2019În baza art. 391 C.p.p. stabile?te termen pentru deliberare şi pronun?are la data de 24.06.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.06.2019Admite cererea inculpatului privind aplicarea dispoziţiilor art.374 alin. 4 C.p.p. precizând că se va urma procedura simplificată. Acordă termen la data de 10.06.2019 ora 9.00 pentru a se depune înscrisuri în circumstanţiere.
Incheiere de sedinta din 20.05.2019Admite cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului în vederea prezentării acestuia. Acordă termen la data de 20.05.2019 ora 9,30. În baza art. 275 alin. (6) C.p.p. onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul B******* B******, în cuantum de 250 lei, avocat Marinescu Gabriela(delega?ia nr.560/2019), rămâne în sarcina statului şi va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Olt.
Incheiere de sedinta din 06.05.2019Admite cererea de amânare formulată de inculpat, acordă termen la data de 06.05.2019 ora 9,00.se emite mandat de aducere pentru inculpat. se citează primii doi martori din rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 15.04.2019