R** O****** n**** C******
ReclamantA*** M****
PârâtA*** L**** m*** M***** T******
PârâtG****** V******* m*** V*** I****
PârâtC****** S*****
PârâtDispune din oficiu îndreptarea erorilor strcurate în considerentele şi dipsozitivul Sentinţei civile nr. 2789/2021, pronunţată de Judecătoria Turda în dosarul civil nr. 2546/328/2018, în sensul menţionării corecte: a cuantumului sultei la a cărei plată este obligată reclamanta în favoarea pârâtului reclamant reconvenţional C. S. pentru imobilul înscris în CF nr. 269 Săcel sub A2, cu număr topografic 1200/1, 1201/1, ca fiind de 25.637 lei, în loc de 38.210 lei, cum dintr-o simplă eroare de clacul s-a consemnat greşit; a cuantumului cheltuielilor de judecată la plata cărora este obligată reclamanta Rad Olimpia în favoarea pârâtului reclamant reconvenţional Corchiş Silviu ca fiind de 2742 lei, în loc de 1992 lei, cum dintr-o simplă eroare de clacul s-a consemnat greşit. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul Cluj, apelul urmând a se înregistra la Judecătoria Turda. Pronunţată azi, 1.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 01.03.2022Admite în parte atât cererea principală precizată, cât şi cererea reconvenţională precizată şi în consecinţă: Dispune rectificarea suprafeţei imobilului înscris în CF nr. 269 Săcel sub A+2, cu nr. top. 1200/1, 1201/1, cu destinaţia curţi, construcţii de la suprafaţa de 115 mp la suprafaţa reală de 570 mp. Dispune intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. 269 Săcel sub A+2, cu nr. top. 1200/1, 1201/1, cu destinaţia curţi, construcţii, în suprafaţa de 570 mp, în favoarea numitei C. M, cu titlu de reconstituire prin TP nr. 15060/2009. Dispune înregistrarea construcţiilor edificate asupra imobilului înscris în CF nr. 269 Săcel sub A+2, cu nr. top. 1200/1, 1201/1, cu destinaţia de casă familială – C1 şi anexă – C2, în favoarea numiţilor C. G. şi C. M. Constată că în masa succesorală rămasă după defunctul C. G. intră dreptul de proprietate în cota de 1/2a parte asupra construciilor edificate pe terenul înscris în CF nr. 269 Săcel sub A+2, cu nr. top. 1200/1, 1201/1, cu destinaţia de casă familială – C1 şi anexă – C2. Constată că unica moştenitoare acceptantă a defunctului C. G. este numita C. M în calitate de soţie supravieţuitoare. Dispune intabularea dreptului de proprietate asupra cotei de 1 din cosntrucţiile mai sus descrise în favoarea numitei C. M, cu titlu de moştenire. Constată că în masa succesorală rămasă în urma defunctei C. M intră întreg dreptul de proprietate asupra: terenului înscris în CF nr. 51855 Băişoara sub A1; imobilului înscris în CF nr. 269 Săcel sub A2 compus din teren în suprafaţă de 570 mp şi construcţii; terenurilor în suprafaţă de 3 ha şi 4.490 mp, înscrise în TP nr. 15060/2009. Constată că moştenitorii defunctei C. M sunt reclamanta pârâtă reconvenţională R. O, pârâtul reclamant reconvenţionali şi pârâţii C. S, C. N. şi M. L., în calitate de descendenţi de gradul I, în cote egale de 1. Dispune intabularea în favoarea moştenitorilor defunctei C. M, mai sus menţionaţi, în cote egale de 1. Dispune sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în CF nr. 269 Săcel sub A2 compus din teren în suprafaţă de 570 mp şi construcţii, prin atribuirea acestuia în înregime reclamantei pârâte reconvenţionale R. O, corelativ cu obligarea acesteia la plata sumei de 38.210 lei în favoarea pârâtului reclamant reconvenţional C. S., cu titlu de sultă. Dispune sistarea stării de indiviziune asupra terenului în suprafaţă de 3262 mp înscris în CF nr. 51855 Băişoara prin partajarea acestuia în natură, prin formarea a două loturi, potrivit variantei 1.1 din raportul de expertiză realizat de domnul expert Balea Aurel, după cum urmează: lotul I în suprafaţă de 2446 mp îi revine reclamantei pârâte reconvenţionale R. O.: lotul II în suprafaţă de 816 mp îi revine pârâtului reclamant reconvenţional C. S. Dispune intabularea acestor noi realităţi în cartea funciară. Dispune sistarea stării de indiviziune asupra terenurilor în suprafaţă de 3 ha şi 4.490 mp, înscrise în TP nr. 15060/2009, prin partajarea acestuia în natură, prin formarea a două loturi, după cum urmează: Lotul I ce se atribuie reclamantei pârâte reconvenţionale R. O. este compus din: terenurile amplasate în tarlaua 23 parcelele 13, 14 şi 15; parcela 10 din tarlaua 37; parcela 2 din tarlaua 285; parcela 9 din tarlaua 37; parcela 19 din tarlaua 32. Lotul II ce se atribuie se atribuie pârâtului reclamant reconvenţional C. S este compus din: terenurile amplasate în tarlaua 23 parcelele 10, 11 şi 12; parcela 12 din tarlaua 38, corelativ cu obligarea acestuia la plata unei sulte de 2490 lei în favoarea reclamantei pârâte reconvenţionale. Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părţi cu plata onorariilor avocaţilor. Obligă pârâtul C. S să plătească reclamantei R. O. suma de 2811 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, parţiale, proporţionale cu cota acestuia de proprietate de 1. Obligă reclamanta pârâtă reconvenţională R.O să plătească pârâtului reclamant reconvenţional C. S. suma de 1992 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, proporţionale cu cota acesteia de 3. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Cluj. Cererea şi motivele de apel se depun la judecătoria Turda. Pronunţată astăzi, 7 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei..
Hotarare 2789/2021 din 07.12.2021Amână pronun?area pentru data de 07.12.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.12.2021Amână pronun?area pentru data de 2.12.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.11.2021AP.16.11.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2021Pentru comunicarea extinderii de acţiune.
Incheiere de sedinta din 14.09.2021îndeplinirea unor obligaţii
Incheiere de sedinta din 15.06.2021pentru a se preciza/modifica o cerere
Incheiere de sedinta din 13.04.2021imposibilitate prezentare avocat
Incheiere de sedinta din 09.03.2021pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 19.01.2021lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 03.11.2020lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 08.09.2020Înlocuire expert în vederea efectuării raportului de expertiză încuviinţat în cauză.
Incheiere de sedinta din 23.06.2020Suspendare de drept a judecăţii, în baza Decretului Prezidenţial din data de 16.03.2020.
pentru a se cita martora M.M. cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 04.02.2020pentru citare martori, martora M.M. cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 19.11.2019administrare probe
Incheiere de sedinta din 17.09.2019administrare probe
Incheiere de sedinta din 04.06.2019administrare probe
Incheiere de sedinta din 09.04.2019administrare probe
Incheiere de sedinta din 19.02.2019pentru soluţionare litigiu pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 08.01.2019pentru îndeplinire obligaţii
Incheiere de sedinta din 06.11.2018