I*** S***** M*****
PetentÎn baza art. 585 alin. 1 lit.a Cod procedură penală admite cererea de modificare a pedepselor formulată de persoana condamnată I*** S***** M*****, deţinut în Penitenciarul Mărgineni şi în consecinţă: Descontopeşte pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 231 din 21.06.2012 a Tribunalului Prahova definitivă prin decizia penală nr. 4162 din 14.12.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 36, art. 33 lit.a, art. 34 şi art.35 Cod penal anterior contopeşte pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată persoanei condamnate prin sentinţa penală nr. 247 din 21.12.2016 a Tribunalului Brăila modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 77/A din 25.01.2018 a Curţii de Apel Galaţi cu pedepsele reindividualizate anterior în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, în regim de detenţie, pe care urmează să o execute fără aplicarea vreunui spor şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II, lit.b, c Cod penal anterior. În baza art. 71 alin.2 Cod penal anterior aplică persoanei condamnate pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza II, b, c Cod penal anterior, pe durata executării pedepsei. În baza art.36 alin. 3 Cod penal anterior scade din pedeapsa aplicată durata arestării preventive, şi a celei executate de la 10 mai 2011 până la 24 septembrie 2013 şi durata executată de la 30 ianuarie 2018 la zi. Dispune anularea mandatelor de executare nr. 339 /2016 din 25.01.2018 emis de Tribunalul Brăila şi nr. 339 din 17 decembrie 2012 emis de Tribunalul Prahova şi emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei după rămânerea definitivă. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 272 alin.1 Cod procedură penală dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de avocaţi Arad a sumei de 130 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu. Cu drept de a formula contestaţie în 3 zile de la comunicare.
Hotarare 338/2018 din 28.08.2018T.28.08.2018 Pentru a se răspunde la relaţiile solicitate.
Incheiere de sedinta din 14.08.2018T.14.08.2018 Pentru a se solicita mandatul de executare a pedepsei închisorii.
Incheiere de sedinta din 24.07.2018