T**** N******
InculpatAdmite cererea inculpatului Tarău Nicu?or de judecare a cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii potrivit dispoziţiilor art. 374 alin. (4) şi art. 375 alin. (1) şi (2) Cod proc. pen. raportat la art. 396 alin. (10) Cod proc. pen. În baza art. 2 alin. (1) ?i alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (republicată) cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, art. 41 alin. (1) Cod penal, art. 396 alin. (10) Cod proc. penală ?i art. 79 Cod penal: - condamnă pe inculpatul Tarău Nicu?or la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin 1 lit. a) şi b) Cod penal şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc ?i de mare risc în formă continuată, faptă săvârşită în luna octombrie 2018. În baza art. 104 alin. (2) Cod penal şi art. 43 alin. (1) Cod penal revocă liberarea condi?ionată a restului de pedeapsă de 602 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului Tarău Nicu?or prin sentinţa penală nr. 2085/2015 din 17.12.2015 pronunţată de Judecătoria Gala?i în dosarul nr. 20607/233/2015, definitivă la data de 05.04.2016 prin decizia penală nr. 100/05.04.2016 a Tribunalului Gala?i şi dispune ca inculpatul să execute acest rest de pedeapsă alături de pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită mai sus, în total inculpatul va executa o pedeapsă principală rezultantă de 4 ani şi 602 zile închisoare. În baza art. 54 Cod penal şi art. 65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal şi anume: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 72 Cod penal din pedeapsa principală de 4 ani şi 602 zile închisoare, aplicată inculpatului, deduce durata reţinerii de 24 ore şi durata arestării preventive din data de 25.10.2018 la zi. În baza art. 399 alin. (1) Cod proc. penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului Tarău Lucian. În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 republicată dispune confiscarea specială de la inculpat în folosul statului a următoarelor cantită?i de droguri: - Cantitatea de 1,1 grame cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator, depusă la camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. cu dovada seria H, nr. 0279215 din data de 1 noiembrie 2018 - R.C.T.S. nr. 1.897.215 din data de 17 octombrie 2018 al Laboratorului Central de Analiză ?i Profil al Drogurilor; - Cantitatea de 1 comprimat care con?ine MDMA, rămasă din probă după efectuarea analizelor de laborator, depusă la camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. cu dovada seria H, nr. 0279307 din data de 15 noiembrie 2018 - R.C.T.S. nr. 1.727.117 din data de 8 noiembrie 2018 al Laboratorului Central de Analiză ?i Profil al Drogurilor; - Cantitatea de 1,89 grame cannabis rămasă după efectuarea analizelor de laborator a fost predată organelor de poli?ie, fiind depusă la camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. cu dovada seria H, nr. 0279308 din data de 15 noiembrie 2018; - Cantitatea de 4 comprimate care con?in MDMA, rămasă din probă după efectuarea analizelor de laborator a fost depusă la camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. cu dovada seria H, nr. 0279308 din data de 15 noiembrie 2018 - R.C.T.S. nr. 1.727.113 din data de 8 noiembrie 2018 al Laboratorului Central de Analiză ?i Profil al Drogurilor; - Cantitatea de 4 comprimate care con?in MDMA (proba nr. 1), rămasă din probă după efectuarea analizelor de laborator a fost depusă la camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. cu dovada seria H, nr. 0279309 din data de 15 noiembrie 2018; - Cantitatea de 9,66 grame cannabis (proba nr. 2) rămasă după efectuarea analizelor de laborator a fost predată organelor de poli?ie, fiind depusă la camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. cu dovada seria H, nr. 0279309 din data de 15 noiembrie 2018; - Un grinder metalic cu urme de ?9-THC (proba nr. 3) a fost predat organelor de poli?ie, fiind depus la camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. cu dovada seria H, nr. 0279309 din data de 15 noiembrie 2018 - R.C.T.S. nr. 1.727.115 din data de 8 noiembrie 2018 al Laboratorului Central de Analiză ?i Profil al Drogurilor. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 republicată dispune distrugerea drogurilor confiscate cu păstrarea de contraprobe. În baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 republicată dispune confiscarea de la inculpat în folosul statului a următoarelor sume de bani: - suma de 120 lei ob?inută de inculpatul Tarău Nicu?or în cadrul opera?iunii de cumpărare autorizată de droguri din data de 5 octombrie 2018; - suma de 120 lei ob?inută de inculpatul Tarău Nicu?or în cadrul opera?iunii de cumpărare autorizată de droguri din data de 22 octombrie 2018. În baza art. 112 alin. (1) lit. b) Cod penal dispune confiscarea de la inculpatul în folosul statului a telefonului mobil marca Samsung J 500, DUAL SIM, în stare de func?ionare, ridicat de la inculpatul Tarău Nicu?or, cu seriile: - IMEI 1 – 359.769.079.800.386./01 - IMEI 2 – 369.770.079.800.384/01 având cartela SIM Orange (depus la camera de corpuri delicte a I.P.J. Brăila cu dovada seria BR, nr. 207208, din data de 6 noiembrie 2018). În baza art. 7 în referire la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 – privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012 cu modificările ulterioare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Tarău Nicu?or în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice. În baza art. 272-274 Cod proc. penală stabileşte obligaţia de plată a cheltuielilor judiciare către stat, după cum urmează: - obligă inculpatul la plata sumei de 2.700 lei cheltuieli judiciare către stat, fără a fi incluse în aceste cheltuieli judiciare onorariile avansate de stat pentru avoca?ii din oficiu; - suma de 1.240 lei reprezentând onorariile avoca?ilor din oficiu în dosarul de urmărire penală, dosarul de instanţă - faza camerei preliminare şi dosarul de instanţă - faza cercetării judecătoreşti, rămâne în sarcina statului. Dispune avansarea din fondul Ministerului Justiţiei a sumei totale de 980 lei reprezentând onorariile avoca?ilor din oficiu în dosarul de urmărire penală şi dosarul de instanţă - faza cercetării judecătoreşti: - suma de 720 lei către avocat Stoian Daniel, reprezentând onorariu avocat din oficiu în dosarul de urmărire penală pentru inculpat [delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 3720 din 25.10.2018 eliberată de Baroul Brăila]; - suma de 260 lei către avocat Bălan Marian, reprezentând onorariu avocat din oficiu în dosar instanţă - faza cercetării judecătoreşti pentru inculpat [delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 154 din 03.01.2019 eliberată de Baroul Brăila]. Cu apel.
Hotarare 44/2019 din 15.02.2019Amână pronunţarea la data de 15.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.02.2019pentru a se depune acte în circumstan?iere.
Incheiere de sedinta din 11.01.2019