A*** R***** M****
PârâtS*** A***** P** C** S***** P*** L********* J******* C** T******** I*********
Reclamant administrator judiciarAdmite acţiunea promovată de reclamanta SC ... SRL prin Lichidator judiciar COM TELESONIC SPRL, în contradictoriu cu pârâta A.R.M. şi în consecinţă: Obligă pârâta să suporte cu averea proprie pasivul societăţii falite SC ... SRL, până la concurenţa sumei de 353.913,71 lei. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 23 Aprilie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 615/2019 din 23.04.2019respinge cererea de amânare, iar în vederea deliberării şi pentru a se formula concluzii scrise amână pronunţarea la data de 23.04.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.04.2019se încuviinţează cererea de amânare, sens în care se va amâna soluţionarea cauzei
Incheiere de sedinta din 19.02.2019pentru a se formula precizări scrise atât de către lichidatorul judiciar, cât şi de către pârâtă se va amâna soluţionarea cauzei
Incheiere de sedinta din 13.11.2018pentru a se cita pârâta cu menţiunea de a se prezenta în instanţă „personal la interogatoriu”, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 358 Cod procedură civilă, în caz de neprezentare, se va amâna soluţionarea cauzei
Incheiere de sedinta din 18.09.2018Repune cauza pe rol, raportat la imposibilitatea de a participa la deliberări, din motive medicale a titularului completului, şi fixează termen de judecată la data de 18.09.2018, NCPC Complet specializat falimente nr. 15, sala 78, ora 08:30, pentru când se vor cita părţile.
Incheiere de sedinta din 26.06.2018Amână pronunţarea la data de 26.06.2018 în vederea legalei constituiri a completului de judecată, raportat la împrejurarea că titularul completului de judecată se află în concediu medical, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.06.2018Având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru ca părţile să depună concluzii sau note scrise, amână pronunţarea la data de 19.06.2018 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.06.2018pentru a se cita pârâta cu menţiunea de a se prezenta în instanţă „personal la interogatoriu”, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 358 Cod procedură civilă, în caz de neprezentare, se va amâna soluţionarea cauzei
Incheiere de sedinta din 08.05.2018