Dosar 25645/281/2018 din 21.11.2018

vătămarea corporală din culpă (art.196 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 25645/281/2018
Data dosar:
21.11.2018
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
vătămarea corporală din culpă (art.196 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.12.2019 la ora 08:30

    Complet: PENAL 7 - AP
  • Condamnare

    În temeiul art. 196 alin 2 şi 3 C.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul BUSUIOC ŞTEFAN MARIN, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă (faptă din data de 06.01.2017) . În temeiul art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule din categoriile “A” şi “B”, pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) Cod penal. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit.b) C.pen., obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 94 alin.2 C pen., supravegherea executării obligaţiei prevăzute de art. 93 alin. 2 lit.b) C.pen. se face de Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa. În temeiul art. 93 alin.3 C.pen., inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă, în cadrul Primăriei comunei Ocni?a sau al ?colii Gimnaziale Ocni?a. În temeiul art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e Cod penal se comunică Serviciului de Proba?iune Gala?i. În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen. raportat la art. 96 alin. 1 , 2 şi 4 C.pen., atrage aten?ia inculpatului asupra consecin?elor nerespectării măsurilor de supraveghere, a obliga?iilor impuse, inclusiv a celor civile ?i a săvâr?irii de noi infrac?iuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 45 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 67 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule din categoriile “A” şi “B”, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 alin.1 lit.b Cod penal. În temeiul art. 45 alin. (5) coroborat cu art. 45 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule din categoriile “A” şi “B”, pedeapsă ce se execută în caz de revocare sau anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispusă în cauză. În temeiul art. 25 C.proc.pen. raportat la art. 1357 C.civ., admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă S******* J******* D* U****** P*******, şi obligă partea responsabilă civilmente Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., la plata către aceasta a sumei de 3286,74 lei reprezentând daune materiale (cheltuieli ocazionate de spitalizarea lui C****** I**) . În temeiul art. 25 C.proc.pen. raportat la art. 1357 C.civ. admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă S******* C***** C******** B********, şi obligă partea responsabilă civilmente Euroins România Asigurare Reasigurare S.A la plata către aceasta a sumei de 4660,28 lei reprezentând daune materiale (cheltuieli ocazionate de spitalizarea lui C****** I**). În temeiul art. 25 C.proc.pen. raportat la art. 1357 C.civ. admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Institutul Naţional de Boli Infecţioase "prof. Dr. Matei Bal?" bucureşti, şi obligă partea responsabilă civilmente Euroins România Asigurare Reasigurare S.A la plata către aceasta a sumei de 8560,97 lei reprezentând daune materiale (servicii medicale acordate lui C****** I**). În temeiul art. 25 C.proc.pen. raportat la art. 1357 C.civ., admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă C****** I**, ?i obligă partea responsabilă civilmente Euroins România Asigurare Reasigurare S.A la plata către aceasta a sumei de 39.892,33 lei reprezentând daune materiale ?i la plata sumei de 35.000 de euro, calculată la cursul BNR de la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale. În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă pe inculpatul BUSUIOC ŞTEFAN MARIN la plata sumei de 2000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 12.12.2019.

    Hotarare 2318/2019 din 12.12.2019
  • Sedinta din data de 10.12.2019 la ora 08:30

    Complet: PENAL 7 - AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 12.12.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.12.2019
  • Sedinta din data de 03.12.2019 la ora 13:00

    Complet: PENAL 7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 10.12.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2019
  • Sedinta din data de 19.11.2019 la ora 13:00

    Complet: PENAL 7
  • Amână cauza

    În evderea studierii raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 19.11.2019
  • Sedinta din data de 08.10.2019 la ora 13:00

    Complet: PENAL 7
  • Amână cauza

    În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată.

    Incheiere de sedinta din 08.10.2019
  • Sedinta din data de 11.07.2019 la ora 13:00

    Complet: PENAL 7
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa raportului de expertiză medico-legală.

    Incheiere de sedinta din 11.07.2019
  • Sedinta din data de 14.05.2019 la ora 13:00

    Complet: PENAL 7
  • Amână cauza

    În vederea efectuării unei noi expertize medico legale.

    Incheiere de sedinta din 14.05.2019
  • Sedinta din data de 19.03.2019 la ora 13:00

    Complet: PENAL 7
  • Amână cauza

    În vederea efectuării unei expertize medico legale.

    Incheiere de sedinta din 19.03.2019
  • Sedinta din data de 19.02.2019 la ora 08:30

    Complet: PENAL 7
  • Amână cauza

    În vederea comunicării de înscrisuri către partea responsabilă civilmente

    Incheiere de sedinta din 19.02.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD