D**** F***** A*****
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. 1 Cod de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 333/P/2016 în care s-a emis rechizitoriul la data de 02.10.2018 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, privind pe inculpatul DRAGU FLORIN-ADRIAN, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 din Codul penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D**** F***** A*****. Dispune fixarea termenului de judecată, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 19.12.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 19.12.2018