D********* A*****
InculpatC******* I****** E*****
InculpatN******** G** N******
Parte civilăI. În baza disp. art. 274 raportat la art. 224 alin. 1 şi alin. 2 din Codul Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1, art. 41 alin 1 ?i art. 43 alin. 1, 2 din Codul Penal, cu aplicarea art. 396 alin. 2 şi 10 din Codul de Procedură Penală, condamnă pe inculpatul D********* A*****, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 274 raportat la art.. 224 alin. 1 şi alin. 2 - violare de domiciliu din Codul Penal din C.pen (faptă săvârşită la data de 17/18.05.2018). În temeiul art. 66 alin. 1 lit. a, b, din Codul Penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 din Codul Penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a , b din Codul Penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 9 luni închisoare. În baza disp art. 274 raportat la art. 253 alin. 4 din Codul Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 art. 41 alin 1 ?i art. 43 alin. 1, 2 din Codul Penal, cu aplicarea art. 396 alin. 2 şi 10 din Codul de Procedură Penală, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 274 raportat la art. 253 alin 4 Cod Penal - distrugere prin incendiere (faptă săvârşită la data de 17/18.05.2018). În temeiul art. 66 alin. 1 lit. a, b, din Codul Penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 din Codul Penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a , b din Codul Penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 2 ani închisoare. Constată că cele două infracţiuni prevăzute de art. 274 raportat la art. 224 alin 1 ?i 2 Cod Penal ?i art. 274 raportat la art. 253 alin 4 din Codul Penal ce fac obiectul cauzei de faţă, se află în concurs, concurs ce constituie al doilea termen al recidivei postcondamnatorii în raport de pedeapsa rezultantă de 3 ani 7 luni ?i 10 zile închisoare dispusă prin s.p. nr. 93/12.07.2018 a Judecătoriei Făurei rămasă definitivă prin D.P. 1264/A/11.12.2018 Curtea de Apel Gala?i în dosar 2160/228/2016 şi în temeiul prevederilor art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 litera b din Codul Penal contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 3 luni închisoare reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpatul executând în final pedeapsa principală rezultantă de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni închisoare. În temeiul prevederilor art. 45 alin. 1 din Codul Penal raportat la dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a, b, din Codul Penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale rezultante de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni închisoare. În temeiul prevederilor art. 45 alin. 5 din Codul Penal, raportat la dispoziţiile art. 45 alin. 1 din Codul Penal şi la art. 65 alin. 1 şi art. 66 alin. 1 lit. a, b, d şi h din Codul Penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni închisoare. În temeiul disp. art. 43 alin 2 Cod Penal, la pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare, aplicată prin prezenta sentinţă, ce reprezintă al doilea termen al recidivei postcondamnatorii, adaugă pedeapsa rezultantă principală de 3 ani 7 luni ?i 10 zile dispusă prin s.p. nr. 93/12.07.2018 a Judecătoriei Făurei rămasă definitivă prin D.P. 1264/A/11.12.2018 Curtea de Apel Gala?i în dosar 2160/228/2016, ce reprezintă primul termen al recidivei postcondamnatorii, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani 10 luni şi 10 zile închisoare. Deduce din pedeapsa rezultantă de 5 ani 10 luni şi 10 zile închisoare aplicată inculpatului Dumitra?cu Adrian, prin prezenta sentinţă, perioada executată de la 29.11.2016 la 13.06.2017 ?i perioada executată de la 19.12.2018 la zi. În temeiul prevederilor art. 45 alin. 1 din Codul Penal raportat la dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a, b, din Codul Penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale rezultante de 5 ani 10 luni ?i 10 zile închisoare. În temeiul prevederilor art. 45 alin. 5 din Codul Penal, raportat la dispoziţiile art. 45 alin. 1 din Codul Penal şi la art. 65 alin. 1 şi art. 66 alin. 1 lit. a, b, d şi h din Codul Penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 5 ani 10 luni ?i 10 zile închisoare. Dispune anularea vechiului mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 141/2018, emis de Judecătoria Făurei şi emiterea unui nou mandat, conform prezentei hotărâri, după rămânerea acesteia definitive. În baza art.7 din Legea nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Dumitra?cu Adrian în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. II. În baza disp. art. 274 raportat la art. 224 alin. 1 şi alin. 2 din Codul Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul Penal, cu aplicarea art. 396 alin. 2 şi 10 din Codul de Procedură Penală, condamnă pe inculpata Chiujdea Iuliana-Emilia, la pedeapsa de 6 (?ase) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prev de art. 274 raportat la art. 224 alin. 1 şi alin. 2 din Codul Penal din C.pen - violare de domiciliu (faptă săvârşită la data de 17/18.05.2018). În temeiul art. 66 alin. 1 lit. a, b, din Codul Penal interzice inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 din Codul Penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a , b din Codul Penal interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 6 luni închisoare. În baza disp art. 274 raportat la art. 253 alin. 4 din Codul Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 art. 41 alin 1 ?i art. 43 alin. 5 din Codul Penal, cu aplicarea art. 396 alin. 2 şi 10 din Codul de Procedură Penală, condamnă pe aceea?i inculpată la pedeapsa de 1 (unu) an şi 10 (zece) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 274 raportat la art. 253 alin 4 Cod Penal - distrugere prin incendiere (faptă săvârşită la data de 17/18.05.2018). În temeiul art. 66 alin. 1 lit. a, b, din Codul Penal interzice inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 din Codul Penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a , b din Codul Penal interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 1 an ?i 10 luni închisoare. Constată că cele două infracţiuni prevăzute de art. 274 raportat la art. 224 alin 1 ?i 2 Cod Penal ?i art. 274 raportat la art. 253 alin 4 din Codul Penal ce fac obiectul cauzei de faţă, se află în concurs ?i în temeiul prevederilor art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 litera b din Codul Penal contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatei, aceasta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 10 luni închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 2 luni închisoare reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpata executând în final pedeapsa principală rezultantă de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul prevederilor art. 45 alin. 1 din Codul Penal raportat la dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a, b, din Codul Penal interzice inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale rezultante de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul prevederilor art. 45 alin. 5 din Codul Penal, raportat la dispoziţiile art. 45 alin. 1 din Codul Penal şi la art. 65 alin. 1 şi art. 66 alin. 1 lit. a, b, d şi h din Codul Penal interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art.91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare. În temeiul art.92 Cod penal, stabileşte un termen de încercare de 2 ani (doi) ani. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpata la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Brăila, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 litera b din Codul Penal obligă inculpata să frecventeze un program de reintegrare socială desfăşurat de Serviciul de Probaţiune Brăila sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 din Codul Penal obligă inculpata pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul - Primăriei Comunei Zăvoaia, jud. Brăila sau Şcoala Gimnazială Alexandru Vechiu comuna Zăvoia - pe o perioadă de 60 de zile. În baza prevederilor art. 91 alin. 4 din Codul Penal atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul Penal cu privire la revocarea pedepsei sub supraveghere. III. În temeiul art. 397 alin. 1 C.proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357, şi art. 1381 C.civ., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Niculescu Nicolae şi obligă inculpa?ii, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 20.871,37 lei, reprezentând daune materiale. În temeiul art. 404 alin 4 lit d Cod Procedură Penală rap. la art. 108 rap la art. 112 alin 1 lit b Cod Penal dispune luarea măsurii confiscării speciale în folosul statului a următoarelor instrumente: un bidon de 5 litri ?i o scândură de gard de culoare verde, aflate la camera de corpuri delicte a IPJ Brăila. În baza art.398 C.proc.pen. rap. la art. 274 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., obligă inculpaţii la plata sumei de 480 lei (din care suma de 280 lei în faza de urmărire penală), câte 240 de lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei, după cum urmează : - av. Ioan Cristian Lauren?iu – 360 de lei (delegaţie nr.227/08.01.2019 pentru inculpata C******* I****** E*****) - av. Ghelţ Iulius Cristian - 360 lei (delegaţie nr. 225/08.01.2019 pentru inculpat Dumitra?cu Adrian) Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Făurei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2020.
Hotarare 141/2020 din 20.11.2020În temeiul art.391 alin.2 C.proc.pen, amână pronunţarea la data de 20.11.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2020În temeiul art.391 alin.2 C.proc.pen, amână pronunţarea la data de 05.11.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2020În temeiul art.391 alin.2 C.proc.pen, amână pronunţarea la data de 28.10.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.10.2020În temeiul art. 391 alin. 1 C. proc. pen, amână pronunţarea la data de 14.10.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.10.2020În temeiul art.391 alin.2 C.proc.pen, amână pronunţarea la data de 01.10.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2020Amână cauza pentru lipsă de procedură cu inculpata Chiujdea Iuliana-Emilia.
Incheiere de sedinta din 04.06.2020în temeiul disp. art. 353 alin. 10 C.proc.pen. preschimbă termenul la 04.06.2020, ora 13:00.
Admite cererea de schimbare a încadrării juridice formulată din oficiu şi în consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 386 Cod procedură penală: Dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor re?inute în sarcina inculpatului D********* A***** din o infracţiune de violare de domiciliu, prevăzută de art.224 alin.1 şi 2 Cod penal, o infracţiune de distrugere prin incendiere, prevăzută de art.253 alin.4 Cod penal şi o infracţiune de răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, prevăzută de art.274 Cod penal, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal şi art.41 alin.1 Cod penal; în o infracţiune de răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, prev. de art.274 Cod penal prin raportare la infracţiunea de violare de domiciliu prev. de art.224 alin.1 şi 2 din Codul Penal şi o infracţiune de răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, prev. de art.274 Cod penal prin raportare la infracţiunea de distrugere prin incendiere prev. de art. 253 alin.4 din Codul Penal, toate cu aplic.art.38 alin.1 şi art.41 alin.1 din Codul Penal; Dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor re?inute în sarcina inculpatei CHIUJDEA IULIANA-EMILIA din o infracţiune de violare de domiciliu, prev. de art.224 alin.1 şi 2 Cod penal, o infracţiune de distrugere prin incendiere, prev. de art.253 alin.4 Cod penal şi de o infracţiune complicitate la infracţiunea de răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, prev. de art.48 alin.1 Cod penal în referire la art.274 Cod penal cu aplic.art.38 alin.1 Cod penal, în o infracţiune de răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, prev. de art.274 Cod penal prin raportare la infracţiunea de violare de domiciliu prev. de art.224 alin. 1 şi 2 din Codul Penal şi o infracţiune de răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, prev. de art.274 Cod penal prin raportare la infracţiunea de distrugere prin incendiere prev. de art.253 alin.4 din Codul Penal, cu aplic.art.38 alin.1 din Codul Penal; Cu cale de atac odată cu fondul. Stabileşte termen la data de 20.05.2020, ora 12.00, în şedinţă publică, cu citarea inculpaţilor, a persoanei vătămate şi părţii civile, iar apărătorii din oficiu ai inculpaţilor vor fi încunoştinţaţi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.04.2020.
Incheiere de sedinta din 03.04.2020În temeiul art.391 alin.2 Cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 03.04.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.03.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.03.2020În temeiul art.391 alin.2 C.proc.pen, amână pronunţarea la data de 19.03.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2020Termen acordat faţă de lipsa de procedură cu inculpatul D********* A*****.
Incheiere de sedinta din 12.02.2020În temeiul art. 395 alin.1 din Codul de Procedură Penală repune cauza pe rol pentru ca instanţa să pună în discuţie schimbarea încadrării juridice reţinute în sarcina inculpaţilor după cum urmează: Pentru inculpatul D********* A***** din o infracţiune de violare de domiciliu, prev. de art.224 alin.1 şi 2 Cod penal, o infracţiune de distrugere prin incendiere, prev. de 253 alin.4 Cod penal şi o infracţiune de răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, prev. de art.274 Cod penal, cu aplic.art.38 alin.1 Cod penal şi art.41 alin.1 Cod penal; în o infracţiune de răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, prev. de art.274 Cod penal prin raportare la infracţiunea de violare de domiciliu prev. de art. 224 alin. 1 şi 2 din Codul Penal şi o infracţiune de răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, prev. de art.274 Cod penal prin raportare la infracţiunea de distrugere prin incendiere prev. de art. 253 alin. 4 din Codul Penal, toate cu aplic.art.38 alin.1 şi art.41 alin.1 din Codul Penal; Pentru inculpata CHIUJDEA IULIANA-EMILIA din o infracţiune de violare de domiciliu, prev. de art.224 alin.1 şi 2 Cod penal, o infracţiune de distrugere prin incendiere, pr.253 alin.4 Cod penal şi de o infracţiune complicitate la infracţiunea de răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, prev. de art.48 alin.1 Cod penal în referire la art.274 Cod penal cu aplic.art.38 alin.1 Cod penal, în o infracţiune de răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, prev. de art.274 Cod penal prin raportare la infracţiunea de violare de domiciliu prev. de art. 224 alin. 1 şi 2 din Codul Penal şi o infracţiune de răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, prev. de art.274 Cod penal prin raportare la infracţiunea de distrugere prin incendiere prev. de art. 253 alin. 4 din Codul Penal, cu aplic.art.38 alin.1 din Codul Penal; Stabileşte termen la data de 12.02.2020, ora 12.00, în şedinţă publică, cu citarea inculpaţilor şi a persoanei vătămate şi părţii civile, iar apărătorii din oficiu ai inculpaţilor vor fi încunoştinţaţi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.01.2020.
Incheiere de sedinta din 10.01.2020În temeiul art.391 alin.2 C.proc.pen, amână pronunţarea la data de 10.01.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.12.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.12.2019În temeiul art.391 alin.2 C.proc.pen, amână pronunţarea la data de 30.12.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.12.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.12.2019În temeiul art.391 alin.2 C.proc.pen, amână pronunţarea la data de 17.12.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.12.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.12.2019În temeiul art.391 alin.2 C.proc.pen, amână pronunţarea la data de 02.12.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.11.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2019În temeiul art.391 alin.2 C.proc.pen, amână pronunţarea la data de 18.11.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2019Faţă de lipsa de apărare a celor doi inculpaţi, va amâna cauza şi va acorda un nou termen de judecată în cauză.
Incheiere de sedinta din 09.10.2019Faţă de lipsa de apărare a celor doi inculpaţi, va amâna cauza şi va acorda un nou termen de judecată în cauză.
Incheiere de sedinta din 11.09.2019Amână cauza pentru a se emite adresă la IPJ Brăila-Cazier judiciar si Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Incheiere de sedinta din 12.06.2019Având în vedere cererea inculpatului de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător, va amâna cauza şi va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 08.05.2019Amână cauza atât pentru citarea inculpatei C******* I****** E***** cu mandat de aducere, cât ?i pentru a se emite adresă la Biroul de executări penale al Judecătoriei Făurei.
Incheiere de sedinta din 20.03.2019Amana cauza fata de cererea de amanare formulata de aparatorul din oficiu al inculpatei Chiujdea Iuliana-Emilia.
Incheiere de sedinta din 27.02.2019