A******* B***** I***
IntimatÎn temeiul art. 5491 alin. 5 lit. b) Cod Procedură Penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj şi, în consecinţă: În baza art. 112 alin. 1 lit. f) C.pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, dispune confiscarea specială de la intimatul A.B. I., a bunului a cărei deţinere este interzisă de lege, constând în cantitatea de 0,2 grame cannabis rămasă în urma analizelor de laborator, dispunându-se o soluţie de renunţare la urmărirea penală în cauză nr. 405 D/P/2017 faţă de intimat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000, conform ordonanţei procurorului din data de 13.03.2018, confirmată prin Încheierea nr. 252/C/20.04.2018, pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Cluj în dosar penal nr. 1138/117/2018. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare pentru intimat şi procuror. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.08.2018. JUDECĂTOR CAMERĂ PRELIMINARĂ
Incheierefinalacameraconsiliu507/2018 din 14.08.2018În temeiul art. 353 alin. 10 C. proc. pen., preschimbă termenul de judecată din data de 07.08.2018, pentru data de 14.08.2018