Dosar 25849/281/2018 din 23.11.2018

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 25849/281/2018
Data dosar:
23.11.2018
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.02.2021 la ora 08:30

    Complet: CIV20 AP
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de completare formulată de reclamanta Luciella Lux Comexim SRL în contradictoriu cu pârâtul Valdor SRL. Completează sentinţa civilă nr. 4570/17.08.2020 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul 25849/281/2018 în sensul că: Obligă pârâtul-reclamant la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecată, propor?ional cu admiterea cererii, respectiv in cuantum de 50% din valoarea acestora, respectiv în cuantum de 3206.13 lei, reprezentând 761,13 lei taxă de timbru şi 1250 lei onorariu avoca?ial, 595 onorariu expert parte ?i 600 onorariu expert. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată astăzi, 22.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 1528/2021 din 22.02.2021
  • Sedinta din data de 12.02.2021 la ora 08:30

    Complet: CIV20 AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 22.02.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 12.02.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.02.2021
  • Sedinta din data de 28.01.2021 la ora 08:30

    Complet: CIV20 AP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 12.02.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 28.01.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.01.2021
  • Sedinta din data de 14.01.2021 la ora 09:30

    Complet: CIV20
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 28.01.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.01.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2021
  • Sedinta din data de 17.08.2020 la ora 08:30

    Complet: CIV20 AP
  • Alte soluţii

    Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă Luciella Lux Comexim S.R.L. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Valdor S.R.L.. Admite în parte cererea reconven?ională formulată de pârâta-reclamantă în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă. Obligă reclamanta-pârâtă să achite pârâtei-reclamante suma de 8.907,75 lei reprezentând diferen?ă dintre cuatumul penalită?ilor datorate de reclamanta-pârâtă, respectiv suma de 40.100,40 lei, ?i crean?a reclamantei-pârâte în cuantum de 6.696 euro (31.192,65 lei la cursul BNR din data introducerii ac?iunii-23.11.2018), reprezentând garan?ie contractuală. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Ploie?ti. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 17.08.2020

    Hotarare 4570/2020 din 17.08.2020
  • Sedinta din data de 14.08.2020 la ora 08:30

    Complet: CIV20 AP
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 17.08.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.08.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.08.2020
  • Sedinta din data de 07.08.2020 la ora 08:30

    Complet: CIV20 AP
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 14.08.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.08.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.08.2020
  • Sedinta din data de 04.08.2020 la ora 08:30

    Complet: CIV20 AP
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 07.08.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.08.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.08.2020
  • Sedinta din data de 23.07.2020 la ora 09:30

    Complet: CIV20
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 04.08.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.07.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.07.2020
  • Sedinta din data de 14.05.2020 la ora 08:30

    Complet: CIV20
  • Stare de urgenta

    Suspendat - stare de urgenţă

    Incheiere suspendare din 14.05.2020
  • Sedinta din data de 27.02.2020 la ora 08:30

    Complet: CIV20
  • Amână cauza

    Instanţa va amâna prezenta cauză şi acordă termen de judecată la data de 14.05.2020.

    Incheiere de sedinta din 27.02.2020
  • Sedinta din data de 30.01.2020 la ora 08:30

    Complet: CIV20
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Ploieşti din data de 22.01.2020, potrivit căreia s-a hotărât a se judeca doar cauzele ce au caracter urgent, instanţa va dispune amânarea cauzei în data de 27.02.2020.

    Incheiere de sedinta din 30.01.2020
  • Sedinta din data de 19.12.2019 la ora 08:30

    Complet: CIV20 AP
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol în vederea punerii în discu?ie a necesită?ii suplimentării obiectivelor expertizei contabile nr.374/24.10.2019. Stabileşte termen în vederea continuării judecăţii la data de 30.01.2020, în ?edin?ă publică. Dispune citarea părţilor cu men?iunea repunerii pe rol. Pronunţată astăzi, 19.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere de sedinta din 19.12.2019
  • Sedinta din data de 16.12.2019 la ora 08:30

    Complet: CIV20 AP
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 19.12.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.12.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.12.2019
  • Sedinta din data de 02.12.2019 la ora 08:30

    Complet: CIV20 AP
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 16.12.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.12.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.12.2019
  • Sedinta din data de 18.11.2019 la ora 08:30

    Complet: CIV20 AP
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 02.12.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.11.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2019
  • Sedinta din data de 07.11.2019 la ora 08:30

    Complet: CIV20
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 18.11.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.11.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2019
  • Sedinta din data de 05.09.2019 la ora 08:30

    Complet: CIV20
  • Amână cauza

    În vederea depunerii la dosarul cauzei a raportului de expertiză, instanţa va amâna prezenta cauză şi acordă termen de judecată la data de 07.11.2019.

    Incheiere de sedinta din 05.09.2019
  • Sedinta din data de 30.07.2019 la ora 08:30

    Complet: CIV20 AP
  • Amână cauza

    În temeiul art. 237 alin. 2 pct. 7, art. 255 şi art. 258 C.proc.civ., apreciind că sunt admisibile potrivit legii şi duc la soluţionarea cauzei, încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar pentru reclamantă proba cu interogatoriul pârâtei ?i expertiza în specialitatea contabilitate, având următoarele obiective: 1. Dacă Valdor SRL a perceput începând cu anul 2013 penalită?i de întârziere pentru reclamantă ?i până în prezent. 2. Dacă a cuprins în contabilitate începând cu data de 27.06.2013 vreun provision cu privire la sumele reprezentând penalită?i de întârziere la plata chiriei?i dacă acesta se regăse?te în contabilitatea pârâtei. 3. Daca in luna iulei 2013, ca urmare a incheierii contrractului cu nr. 284/27.06.2013 prin care s-a redus chiria lunară de la 4.200 euro la 1.800 euro, iar garantia a fost redusă de la 15.208, 20 euro la 6696 euro s-a compensaat parte din garantia constituita de Luciella Lux Comexim SRL in baza contractului cu nr. 341/25.06.2008 cu parte din debitul datorat la acea dată. D I S P U N E : Admite cererea de încuviin?are a probei cu înscrisuri formulată de reclamantă. Admite cererea de încuviin?are a probei cu înscrisuri formulată de pârâtă. Admite cererea de încuviin?are a probei cu interogatoriul pârâtei formulată de reclamantă. Admite în parte cererea de încuviin?are a probei cu expertiza în specialitatea contabilitate formulată de reclamantă, având următoarele obiective: 1. Dacă Valdor SRL a perceput începând cu anul 2013 penalită?i de întârziere pentru reclamantă ?i până în prezent. 2. Dacă a cuprins în contabilitate începând cu data de 27.06.2013 vreun provision cu privire la sumele reprezentând penalită?i de întârziere la plata chiriei?i dacă acesta se regăse?te în contabilitatea pârâtei. 3. Daca in luna iulei 2013, ca urmare a incheierii contrractului cu nr. 284/27.06.2013 prin care s-a redus chiria lunară de la 4.200 euro la 1.800 euro, iar garantia a fost redusă de la 15.208, 20 euro la 6696 euro s-a compensaat parte din garantia constituita de Luciella Lux Comexim SRL in baza contractului cu nr. 341/25.06.2008 cu parte din debitul datorat la acea dată. Dispune continuarea judecă?ii. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei în data de 30.07.2019.

    Incheiere de sedinta din 30.07.2019
  • Sedinta din data de 25.07.2019 la ora 08:30

    Complet: CIV20 AP
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 30.07.2019. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 25.07.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.07.2019
  • Sedinta din data de 11.07.2019 la ora 08:30

    Complet: CIV20 AP
  • Amână cauza

    Amâna pronuntarea pentru data de 25.07.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11.07.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.07.2019
  • Sedinta din data de 27.06.2019 la ora 08:30

    Complet: CIV20
  • Amână cauza

    Amâna pronuntarea pentru data de 11.07.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 27.06.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.06.2019
  • Sedinta din data de 16.05.2019 la ora 08:30

    Complet: CIV20
  • Amână cauza

    În vederea achitării taxei judiciare de timbru de către pârât, instanţa va amâna prezenta cauză şi acordă termen de judecată la data de 27.06.2019.

    Incheiere de sedinta din 16.05.2019
  • Sedinta din data de 04.04.2019 la ora 08:30

    Complet: CIV20
  • Amână cauza

    În vederea achitării taxei judiciare de timbru, instanţa va amâna prezenta cauză şi acordă termen de judecată la data de 16.05.2019.

    Incheiere de sedinta din 04.04.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD