Dosar 25906/3/2018 din 27.07.2018

contestaţie la executare dec. nr. 4865/14.10.2016


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 25906/3/2018
Data dosar:
27.07.2018
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
contestaţie la executare dec. nr. 4865/14.10.2016
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.09.2018 la ora 08:30

    Complet: CC - CA20
  • Termen intermediar

    Potrivit art. 107 alin. 1 şi 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti - 1) Dacă ulterior înregistrării unei cereri se constată că la instanţă s-a depus cel puţin o cerere formulată de aceleaşi părţi, chiar împreună cu altele, având unul dintre obiectele iniţiale, toate cererile vor fi repartizate primului complet învestit dacă cererile nu au fost soluţionate încă. 3) Prevederile alin. (1) se aplică şi dacă primul complet învestit a luat act de renunţarea la judecarea cererii sau a anulat cererea ca netimbrată, ca nesemnată ori pentru neîndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de art. 194-197 din Codul de procedură civilă, ori cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă a fost respinsă în condiţiile art. 67 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi atunci când cererea a fost respinsă ca inadmisibilă în condiţiile art. 1.017 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Potrivit verificărilor efectuate în sistemul Ecris, pe rolul acestei instanţe a fost înregistrat şi dosarul 22991/3/2018 privind aceleaşi părţi, obiect şi cauză. In consecinţă, faţă de prevederile citate anterior, prezenta cauză se va înainta completului C8 Fond CA în vederea soluţionării cauzei.

    Rezolutietrimiterecompletinitial din 25.09.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD