P*** G***** L******
InculpatB**** N***
Parte vătămată persoană vătămatăÎn baza art. 278 alin. (1) din Codul de procedură penală, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul Sentinţei penale nr 16/15.01.2019 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în cauza cu nr. 25924/299/2018, în sensul că: La alineatul 3 din minută şi dispozitiv se va menţiona “În baza art. 233-234 alin. 1 lit. e) C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 5 C.pen. şi respectiv, cu aplic. art. 396 alin. 1 şi 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul P*** G***** L******, la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, în stare de recidivă postexecutorie.” În baza art. 275 alin (3) din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.01.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 16.01.2019Admite cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, invocată de instanţă din oficiu. În temeiul art. 386 alin. 1 C.proc.pen., dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu din infracţiunea de tâlhărie calificată în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 233-234 alin. 1 lit. e) C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 în infracţiunea de tâlhărie calificată în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 233-234 alin. 1 lit. e) C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 şi 43 alin. 5 C.pen. În baza art. 233-234 alin. 1 lit. e) C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 5 C.pen. şi respectiv, cu aplic. art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul P*** G***** L****** la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, în stare de recidivă postexecutorie. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a acesteia. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), care se execută de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a acesteia. Conform art. 404 alin. 4 lit. a C.proc.pen. şi art. 72 alin. 1 C.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 31.08.2018 la zi. În baza art. 399 alin. 1 şi 4 C.proc.pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului Păun George-Leonard, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 102/U.P/31.08.2018, emis de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. f) şi art. 255 alin. 1 C.proc.pen., constată că telefonul mobil marca Huawei P9 lite a fost restituit persoanei vătămate. Ia act că persoana vătămată B**** N*** nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În temeiul art. 274 alin. 1 şi 2 C. proc.pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 500 lei aferentă urmăririi penale şi suma de 500 lei în cursul judecăţii. În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen., onorariul aparatorului desemnat din oficiu al inculpatului, Voicu Monica, în cuantum de 650 lei se avanseaza din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15.01.2019.
Hotarare 16/2019 din 15.01.2019În temeiul disp. art. 391 alin. 1 C.pr.pen., stabile?te data pronun?ării 15.01.2019. Pronun?ată în ?edin?ă publică astăzi, 08.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.01.2019