T***** C******* I****
CondamnatÎn temeiul art. 587 CPP, cu aplicarea art. 59 şi urm. din CP din 1968, raportat la art. 15 alin. 2 din Constituţia României respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara, vizând pedeapsa de 25 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 287/2000 a Tribunalului Bihor, mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 527/2000/2001 emis de Tribunalul Bihor. În temeiul art. 587 alin. 2 CPP fixează termen de reînnoire a cererii după data de 18.05.2019. În temeiul art. 272 alin. 2 CPP, dispune plata sumei de 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În temeiul art. 275 alin. 2 CPP, obligă condamnatul la plata sumei de 100 de lei cu titlu de cheltuieli judicare faţă de stat. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.10.2018.
Hotarare 4999/2018 din 18.10.2018