F***** C*********
InculpatJUDECĂTORIA MANGALIA DOSAR NR. 2598/254/2018 HOT. 12.09.2018. În baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală admite acordul de recunoa?tere a vinovă?iei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia cu inculpatul F***** C*********, cercetat pentru săvâr?irea în concurs a infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin.1 Cod penal, şi de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. art. 335 alin.1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin.2 Cod penal, obiect al cauzei penale nr. 2566/P/2016. În baza art. 334 alin.1 Cod penal raportat la art. 480 alin.4 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul F***** C*********, fiul lui Vasile şi Antuza, născut la data de 21.05.1966 în com. Bivolari, jud. Iaşi, cetăţean român, necăsătorit, fără copii, studii 10 clase şi şcoala profesională, lăcătuş la D.M.H.I. S.A., fără antecedente penale, domiciliat în loc. Pecineaga, str. Ştefan cel Mare nr. 68A, jud. Constanţa, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. În baza art. 66 alin. 1 lit. a şi b şi alin.3 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 (un) an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 335 alin.1 Cod penal raportat la art. 480 alin.4 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul F***** C********* la pedeapsa de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 66 alin. 1 lit. a şi b şi alin.3 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 (un) an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 39 alin.1 lit. b Cod penal raportat la art. 38 alin. 2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare, la care se adaugă un spor de 3 (trei) luni închisoare reprezentând o treime din pedeapsa aplicată pentru infracţiunea concurentă, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă rezultantă de 1 (un) an şi 5 (cinci) luni închisoare. În baza art. 45 alin.3 lit. a Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară rezultantă, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 (un) an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 45 alin.5 Cod penal cu referire art. 45 alin.3 lit. a Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie rezultantă, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 alin.1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 (un) an şi 5 (cinci) luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă şi stabileşte un termen de supraveghere de 2(doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Pecineaga, jud. Constanţa, ori în cadrul Primăriei Comunei 23 August, jud. Constanţa. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, dispoziţii potrivit cu care, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză. În baza art. 272 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, av. Buzea Marius, în sumă de 230 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel pentru procuror şi pentru inculpat în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.09.2018.
Hotarare 207/2018 din 12.09.2018încheiere/27.06.2018.Amână judecarea cauzei. Pune în vedere reprezentantului Ministerului Public să depună la dosarul cauzei, cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată, precizări cu privire la pedeapsa cea mai grea convenită cu inculpatul şi, eventual, dovada îndreptării erorii materiale strecurate în cuprinsul acordului de recunoaştere a vinovăţiei. Pune în vedere inculpatului să se prezinte la următorul termen de judecată fără a primi citaţie. Stabileşte termen de judecată la data de 12.09.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27.06.2018.
Incheiere de sedinta din 27.06.2018