F******* I****
PetentP******* M*********** C***************** G******* P****** L***** C********
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul în contradictoriu cu intimatul . Anulează procesul – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria DPLC nr. 128064/12.09.2018. Exonerează pe petent de la plata amenzii contravenţionale şi înlătură măsurile dispuse prin procesul verbal sus menţionat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 12.04.2019.
Hotarare 4335/2019 din 12.04.2019Amână pronunţarea la data de 12 aprilie 2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 396 alin. 2 din codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2019Pentru pregătirea apărării.
Incheiere de sedinta din 31.01.2019