R******** F******* G*******
PetentC***** I*** T*****
IntimatÎn baza art. 240 din Legea nr. 302/2004, republicată, recunoaşte decizia nr. 01.2126.702482.6 emisă de către Districtul Helmstedt la data de 06.09.2017 şi rămasă definitivă la data de 19.10.2017, prin care faţă de intimatul C. I. T., a fost aplicată amenda contravenţională de 80 de euro şi s-au stabilit cheltuieli administrative în cuantum de 28,5 euro. Pune în vedere intimatului să achite suma de 108,5 euro, echivalent în lei la data pronunţării prezentei hotărâri. În baza art. 243 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, punerea în executare a sancţiunii se face conform dispoziţiilor prevăzute în OG nr. 2/2001. Cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta cauză rămân în sarcina acestuia. În baza art. 247 din Legea 302/2004, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, va fi efectuată o informare către Oficiul Federal de Justiţie al Republicii Federale Germania şi Ministerul de Justiţie din România cu privire la decizia instanţei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 16.10.2018.
Hotarare 1057/2018 din 16.10.2018